Femeile în politică – un element de echilibru esențial
“Când doar 5% dintre primari sunt femei, când doar 12% dintre consilierii locali sunt femei, când doar 17% dintre parlamentari sunt femei, cum putem spune
“Când doar 5% dintre primari sunt femei, când doar 12% dintre consilierii locali sunt femei, când doar 17% dintre parlamentari sunt femei, cum putem spune
Legea locuințelor sociale și de necesitate pentru victimele violenței domestice, inițiată împreună cu Oana Țoiu, a fost adoptată azi de Senat, cu 82 de voturi
Mulțumesc tuturor celor care au donat, s-au implicat în logistică, în acțiuni de colectare, sortare, ambalare, distribuire! Este a doua tranșa de produse pe care
În actualul context complicat pe care îl traversăm, reiese mai mult ca niciodată nevoia unității și solidarității inclusiv la nivelul administrațiilor locale din Uniunea Europeană
Am participat în cadrul Summitului Regiunilor și Orașelor la un panel privind „Anticiparea, prevenirea și adaptarea: teritorii și riscuri climatice”, în cadrul căruia și-au exprimat
Un moment istoric mult așteptat: Maia Sandu semnează cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană! Moldova își împlinește astfel, cu curaj și fermitate,
A trecut aproape o săptămâna de la începutul războiului în Ucraina, timp în care societatea civilă a dat dovadă de o mobilizare fără precedent. #Împreună
Mă gândesc la oamenii din Ucraina, la ce simt în aceste momente, la tot ceea ce îi așteaptă. Nici măcar această „promisiune” de a nu
Senatorii USR susțin pachetul de reforme pentru calitatea aerului și cazier de mediu. Sunt astăzi alături de ei pentru a prezenta situația privind proiectul de
Vestea bună este că proiectul de lege, inițiat alături de Oana Țoiu, a primit aviz favorabil de la Comisia pentru drepturile omului de la Senat.

