Am așteptat mereu ca România să fie țara în care cei aleși reprezintă interesele comunităților, nu doar interesele personale sau cele ale partidului. Am înțeles, treptat, că în politică sunt prea puțini oameni, aleși sau numiți în funcțiile publice, care așează pe un loc prioritar proiecte pentru oameni și pentru cauze. Totuși, consideram că „politica nu este pentru mine” și mă încurajam că pot participa la modelarea unei Românii mai moderne, profesioniste, corecte făcându-mi treaba din domeniul în care activam și fiind alături de cauze promovate de ONG-uri și acțiuni din societatea civilă.
Drama „Colectiv” și apoi atacurile împotriva unei justiții independente au dus la un nivel maxim de frustrare și nemulțumire față de modul în care mergeau lucrurile în România, fapt pentru care am început să-i repet obsesiv fetiței mele să plece din țară când va fi mare. Într-unul din aceste momente mi-am dat seama cât de egoist era îndemnul meu, nefiind decât un mod de a găsi o cale mai ușoară de a scăpa de ceva ce nu-mi plăcea. Mi-am adus aminte atunci de vorbele lui Maya Angelou: „Dacă nu-ți place un lucru, schimbă-l. Dacă nu-l poți schimba, schimbă-ți atitudinea.”
Am ales să nu mai stau deoparte pentru că politica este despre și pentru oameni. Am ales să nu mai stau deoparte pentru copilul meu, pentru a-i oferi o șansă în România și întrucât cred profund că fiecare dintre noi poate fi parte dintr-o schimbare.
Acum, după aproape 4 ani în parlament, pot spune că am făcut tot posibilul să fiu parlamentarul pe care îl doream să mă reprezinte. Am consultat cetățenii pe care îi reprezint și specialiști pe teme unde experiența lor m-a ajutat să înțeleg mai bine cum putem face o lege nouă sau schimba legile existente, am adus în echipă oameni profesioniști care mă susțin în fiecare zi în a-mi duce la îndeplinire mandatul fără compromisuri și cu mândrie, am lucrat alături de societatea civilă dar și alături de politicieni de la alte partide, căutând susținere pentru proiectele mele de la toți cei care au crezut că ele pot schimba ceva în bine.
În același timp însă cred că suntem departe de a avea un parlament suplu, care dă înapoi oamenilor mai mult decât consumă din resursele comune. Oamenii corecți, dedicați, care își înțeleg greutatea mandatului și puterea pe care acesta ți-o dă să schimbi cu adevărat lucrurile în bine sunt puțini și de obicei fără pârghii de a schimba prea multe. Dar eu una nu pot renunța la acest deziderat și asta mă motivează să fac pași înainte, să-mi pun ideile în proiecte de lege și să fac tot ce ține de mine să ne fie puțin mai bine.
Vreau să cred că, deși o picătură într-un ocean, tot ceea ce eu și această mână de oameni am făcut în ultimii patru ani și încă facem nu a fost în van. Și că, dincolo de gălăgia, limbajul de multe ori suburban, diversiunile, demagogia și populismul care vin de multe ori ca o tornadă dinspre cei din parlament care au ajuns acolo vremelnic și degeaba, cei ce vor avea ochi de văzut și urechi de auzit vor înțelege că politica poate fi altfel. Trebuie să fie altfel și va fi altfel atunci când majoritatea își vor da seama că să votezi același lucru din nou și din nou și din nou și să speri la o schimbare e o nebunie.
