Alături de Ucraina

Mă gândesc la oamenii din Ucraina, la ce simt în aceste momente, la tot ceea ce îi așteaptă. Nici măcar această „promisiune” de a nu ataca civili nu a fost respectată. Sper ca toți apropiații de influențele rusofile să se uite bine la aceste imagini și la tot ceea ce va urma cu refugiații din zonă. Deja sunt 7 persoane decedate și 19 dispărute.

Trăim toți cea mai dificilă zi din ultimii 30 de ani din regiune, în care suveranitatea și democrația este atacată, ziua în care un individ ce întruchipează toate ambițiile dictatoriale calcă în picioare dreptul unui stat de a exista.

#AlăturideUcraina. Alături de Ucraina nu trebuie să fie un hashtag, ci să se transpună în sancțiuni severe ale comunității democratice internaționale și sprijin pentru Ucraina. Iar Guvernul României este dator să clarifice ce capacitate avem pentru a gestiona criza refugiaților și să ia măsuri urgente.

Sursă foto: Casa Jurnalistului/Anadolu Images

Trimite prietenilor

Citește și alte articole