
A trecut aproape o săptămâna de la începutul războiului în Ucraina, timp în care societatea civilă a dat dovadă de o mobilizare fără precedent. #Împreună nu a avut niciodată un sens mai puternic pentru mine, cu atât de mulți oameni din jurul meu care s-au implicat în tot felul de acțiuni de voluntariat și donații. Nu îi voi menționa de teamă să nu uit pe cineva, vă spun însă că sunt mulți tare, de la ONG-uri, cetățeni din comunitate, antreprenori, vecini, colegi. Le mulțumesc tuturor celor care au donat, care au demarat și coordonat acțiuni, tuturor celor care au ajutat să ajungă donațiile acolo unde era nevoie.
În acest moment, în Ilfov, pe lângă strângerea de donații, funcționează de câteva zile prin implicarea întregii comunități din Corbeanca, un centru de primire refugiați aflați în tranzit. Urmează să se amenajeze și altele. Sunt mulți oameni care au cazat refugiați în tranzit la ei în casă.
Am donat, am sprijinit acțiuni de donare, voi oferi cazare eu însămi și sunt doar o părticică infimă în marea de oameni bine intenționați care vor să ajute. Mesajul are drept obiect sprijin pentru implicarea voastră extraordinară, în organizare și facilitarea relațiilor cu ONG-uri, vamă, autorități, centre de refugiați. Situația va deveni din ce în ce mai dificilă, astfel încât preocuparea este să reușim să centralizăm cât mai bine nevoile și resursele.
Pentru județul Ilfov, regăsiți mai jos puncte de colectare donații, alte informații și formulare unde puteți completa sprijinul pe care doriți să îl oferiți:Puncte de colectare donații la Birourile Parlamentare:
Otopeni, str. Garofițelor, nr. 10, apartament 4 – Persoană de contact Ioana, tel.0749 177 472
Mogoșoaia, Șos. Bucureşti-Târgovişte nr. 123 – Persoană de contact Ioana, tel.0749 177 472
Bragadiru, Prelungirea Ghencea, nr. 53 bis, birou 6 – Persoană de contact Ioana, tel.0749 177 472
* Pentru toate sediile vă rugăm să ne sunați înainte.
** Pentru obiecte de mari dimensiuni, vă putem redirecționa către sedii din București sau organizăm transport
*** Bunuri necesare (în acest moment):
Pături/pilote/saci de dormit, lenjerii, perne, saltele;
Paturi pliante;
Aeroterme;
Produse de igienă (șampon, șervețele umede, pastă de dinți, periuțe de dinți, dezinfectant, etc);
Baterii externe pentru telefon;
Cartele SIM pre-paid.
Vrei să oferi refugiaților cazare tranzitorie sau pe termen mediu/lung în Ilfov? Completează aici formularul: https://forms.gle/fGMJDSDfBaPBCQQc7
Vrei să fii voluntar în regiunea București-Ilfov? Completează aici formularul și spune-ne câteva detalii aici: https://forms.gle/uaw6nGFSCuDJdhcb9
Dorești să oferi sprijin care nu se încadrează în donațiile clasice de obiecte și voluntariat (spre ex. porții calde de mâncare; transport) sau este o donație de mari dimensiuni care să fie trimisă în vamă/Ucraina? Sună-ne la nr. de telefon 0749 177 472 sau trimite-ne mesaj pe Facebook.
Te asigurăm că vom direcționa ajutorul oferit unde este nevoie, contactăm autoritățile și facilităm sprijinul sau te vom pune în contact cu ONG-uri, centre de refugiați, Crucea Roșie. #împreună#solidaritate#SlavaUkraini

