De ce mai stai cu el?
Acesta este titlul expoziției organizate de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, expoziție ce trage un semnal de alarmă cu privire la violența domestică prezentând
Acesta este titlul expoziției organizate de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, expoziție ce trage un semnal de alarmă cu privire la violența domestică prezentând
Azi este ziua mondială pentru diversitate culturală, un termen pe care rar l-am întâlnit promovat în România. În condițiile în care există un partid extremist,
O stradă din Clinceni, Ilfov, ar fi urmat să fie din nou șantier pentru lucrări de canalizare care existau deja și erau utilizate! De 2
9 mai este ziua în care, în 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a susținut o declarație prin care se propunea o cooperare
Discutăm alături de Diana Buzoianu, Dragoş Popescu, George Garbacea, Octavian Berceanu și Raul Pop – page despre proiectele depuse de USR pe teme de mediu, precum și proiectele viitoare pe care ni
„Nu ridicați plagiatul la nivel de valoare constituțională” – Cristi Danilet, propunerea USR pentru Curtea Constituțională. Care va fi rezultatul votului de astăzi? Un profesionist
Nu voi relua aceleași idei expuse mereu în declarațiile politice, de multe ori ca o formă fără fond: tinerii sunt viitorul și fără implicarea lor

Momentele de sărbătoare religioasă pornesc de la iubire, sacrificiu, iertare și speranță. Indiferent de credința pe care o purtăm în suflet, astfel de momente ne
Vești bune din Camera Deputaților: proiectul legislativ privind calitatea aerului pe care l-am inițiat alături de Dragoş Popescu a primit ieri aviz favorabil în unanimitate de la

