Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Pădurea mea, a ta, a noastră = sănătatea noastră. Vrei să ai un cuvânt de spus? De când tot vorbim de centura verde București-Ilfov? Sunt ani de zile în care s-a tot tăiat și nu s-a plantat în loc, timp în care noi cei care trăim în București-Ilfov respirăm un
Sunt în drum spre Cluj și vă transmit câteva gânduri de la deschiderea Incubatorului de Politici Publice, care a avut loc ieri, în București.
Te așteptăm alături de noi pe 4 și 5 la București sau 5 și 6 la Cluj. Fă-ți vocea auzită, participând la cele 2 evenimente finale ale Caravanei REPER. Partidul REPER, REPER București, REPER Ilfov Cluj București
Astăzi am ascultat din plenul Senatului o femeie ce ocupă cea mai înaltă funcție de reprezentare într-un stat: Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova. O femeie care a ținut un discurs emoționant, curajos, asumat, vorbind despre binele oamenilor și reprezentarea lor. Reprezentarea femeilor în Republica Moldova, unde au fost introduse cotele
Europarlamentarii și parlamentarii REPER lansează la București manifestul politic al partidului și dau startul unei prime serii de evenimente și consultări cu cetățenii în peste 25 de localități din România. Manifestul politic al Partidului REPER este propus spre consultare cetățenilor. Primele sugestii le-am primit astăzi în cadrul dezbaterii, unde ne-am