Am corectat o nedreptate

Propunerea legislativă inițiată împreună cu colegul meu Alin Prunean, privind termenul de restituire a proprietăților, prin echivalent, a fost adoptată astăzi de Camera Deputaților, cu 261 voturi pentru din 263.

Venim în beneficiul cetățenilor ce au dreptul la restituiri în echivalent și corectăm nedrepăți stabilite chiar prin lege, respectiv termene ce nu erau cunoscute de beneficiari.

După emiterea deciziei de compensare prin echivalent, pentru a primi despăgubirea, persoanele păgubite trebuie să depună o cerere de valorificare în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare. Problema este însă că momentul emiterii este necunoscut de către beneficiar, pe site-ul ANRP nefiind publicate aceste decizii, ci doar stadiul dosarului – finalizat sau nu.

După adoptarea legii, termenul de 3 ani va fi calculat din momentul în care decizia este adusă la cunoştinţa persoanelor prejudiciate.

Această inițiativă nu face decât să aducă un dram de normalitate, prin punerea în aplicare a principiilor prevăzute de CEDO și sprijinirea beneficiarilor pentru valorificarea drepturilor câștigate.

Trimite prietenilor

Citește și alte articole