De la preluarea mandatului de deputat, am organizat deja întâlniri online cu aleșii publici USR PLUS din circumscripția mea, Ilfov. Consider că legătura dintre legislativ și administrația publică locală este esențială, reprezentând una dintre sursele principale de pornire pentru proiecte de legi sau amendamente, mai ales din calitatea pe care o am de membru în Comisia pentru administrație publică.
În ceea ce privește problematica legislativă a administrației publice locale sunt deschisă pentru întâlniri și audiențe nu doar cu consilierii USR PLUS, dar și cu primari din circumscripția mea sau din țară, întrucât interesul cetățenilor este prioritar și proiectele pe care le promovez sau asupra cărora îmi exprim votul în comisie au impact național.
Și pentru că Ilfovul și Bucureștiul sunt strâns legate, iar multe dintre probleme sunt comune și necesită implicarea aleșilor locali din ambele circumscripții pentru soluționare, ieri am participat la prima întâlnire dintre parlamentari USR PLUS și aleșii publici din București.
Există multe probleme de care colegii noștri se lovesc în exercitarea mandatelor lor, o parte dintre ele putând fi rezolvate prin intervenții de natură legislativă, sens în care am preluat sugestiile, alături de colegii mei parlamentari din circumscripția București, prezenți în întâlnire Diana Buzoianu, Diana Stoica, Ștefan Pălărie, Oana Țoiu, Alin Apostol.
? Împreună putem găsi cele mai bune soluții la problemele întâmpinate.