Fii un REPER: Propune un candidat pentru comunitatea ta, din Ilfov, sau vino alături de noi →

La mulți ani, Europa!

Proiectul pentru unitate în Europa este cel mai bun demers politic care s-a întâmplat după cel de-al doilea război mondial iar România a avut și are oportunități inegalabile în dezvoltare, făcând parte din acest proiect și din marea familie europeană.

Sunt copilul unor părinți care s-au născut într-o Românie nedemocratică, închisă, izolată, cu spatele la Europa. Știu cât de greu le-a fost.

M-am născut în anii 80, în care libertatea de exprimare, de decizie, de a calători, studia și munci erau doar vise pe care le auzeam șoptite cu teamă de cei din jur.

Sunt însă mama fericită a unui copil care s-a născut în România europeană în care aceste vise erau deja realitate. Un copil care are drepturi, libertate deplină și oportunități de la și din Europa, pentru a-și atinge potențialul.

Dar toate acestea nu sunt garantate, sunt drepturi, oportunități, beneficii care pot fi pierdute. Uniunea Europeană nu este un cadou, nu este o creație garantată pe veșnicie, Europa este un bine câștigat cu mult efort și voință politică, care este mai ales în acest an amenințată de valul extremist. Uniunea poate să piară sau își poate diminua oportunitățile dacă în funcțiile de reprezentare ajung extremiști ori conservatori ce nu își doresc progresul.

Te aștept azi la Universitate, de la ora 17, să discutăm despre Europa, despre România noastră europeană, ce au făcut europarlamentarii Partidul REPER și ce ne propunem mai departe.

Trimite prietenilor

Citește și alte articole