Astăzi a fost votată în Parlamentul European prima reglementare la nivel mondial a Inteligenței Artificiale.
Inteligența artificială este domeniul care va avea un impact major asupra viitorului nostru. Ne poate aduce o serie de oportunități și riscuri, de aceea votul de azi din Parlamentul European pentru aprobarea primei reglementări reprezintă un pas istoric. Reglementarea, coordonată de colegul meu europarlamentar din #REPER, Dragoș Tudorache, va duce la consolidarea drepturilor și libertăților cetățenești plus, în același timp, garantează limitarea riscurilor.
Ce propune această reglementare?
AI Act interzice utilizarea intruzivă a sistemelor AI de identificare biometrică la distanță „în timp real” în spații accesibile publicului, a sistemelor de identificare biometrică la distanță cu excepția organelor de drept pentru urmărirea penală a infracțiunilor grave și numai după autorizarea judiciară, a sistemelor de clasificare biometrică care utilizează caracteristici sensibile (de exemplu, gen, rasă, etnie, statut de cetățenie, religie, orientare politică) și a celor de poliție predictivă (bazate pe profilare, locație sau comportament criminal din trecut).
Modelele de bază generative, cum ar fi GPT, trebue să respecte cerințe suplimentare de transparență, cum ar fi dezvăluirea faptului că conținutul a fost generat de AI.
Găsiți în primul comentariu mai multe informații despre prima legislație de acest fel din lume, proiect la care au lucrat colegii mei din din Partidul REPER. ![]()
#AIAct

