Ziarul Financiar semnalează că Raportul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind piaţa asigurărilor în 2022 nu a fost publicat nici până acum. În contextul falimentelor City Insurance şi Euroins, vom afla abia la jumătatea lui 2023 ce s-a întâmplat anul trecut.
Vedem încă o dată disfuncţionalităţi ale ASF în activitatea desfăşurată în sectorul monitorizării și supravegherii pieței asigurărilor.
Tocmai în acest context am depus în luna martie primul proiect de lege care propune pași pentru reforma modului de organizare a ASF după falimentul Euroins.
Cu această ocazie, vă anunț și o veste bună: proiectul a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ.
Care vor fi primele măsuri pentru reforma ASF? Creșterea competenței și a responsabilității instituției, cu criterii ce țin de studii, experiență, mecanisme de audit extern și sancționare.
Este inadmisibil că ASF înregistrează întârzieri tot mai mari în raportări, asta în timp ce milioane de români sunt afectați de falimentul a două mari companii din piaţa RCA. Transparenţa şi rapiditatea raportărilor ar trebui să devină o prioritate a conducerii ASF.
Datorită proiectului de lege pe care l-am inițiat, în condițiile în care există suspiciuni de neîndeplinire a obligațiilor sau evenimente care aduc atingere stabilității pieței, se va putea solicita efectuarea unui raport de audit extern, ceea ce va transparentiza activitatea ASF.