Violența asupra femeii este un fenomen structural în societate!

Săptămâna aceasta am avut o întâlnire cu DGASPC Prahova pe tema serviciilor de asistență socială pentru victimele violenței domestice. În Ploiești funcționează un centru de primiri în regim de urgență, care, la fel ca în majoritatea locurilor din țară, nu poate să acopere toate nevoile și de multe ori se confruntă cu alocare financiară insuficientă sau personal subdimensionat. Reprezentanții DGASPC mi-au povestit cum multe femei s-au reîntors de-a lungul timpului la abuzator întrucât nu își găseau un serviciu sau nu au unde locui pe termen lung dar și povești de succes, despre femei și copiii acestora care și-au refăcut viața cu sprijinul asistenților sociali și a specialiștilor.

Legea promulgată anul trecut, a cărei coinițiatoare sunt, prevede posibilitatea de a acorda locuințe de necesitate și locuințe sociale victimelor violenței domestice. Voi urmări modul în care această lege este pusă în aplicare, încurajând primăriile să colaboreze cu Direcțiile de asistență socială și cu ONG-uri.

Anul acesta continui cu o lege, adoptată deja în Senat, ce vizează măsuri de formare profesională gratuită și sprijin pentru integrarea profesională. Vor urma și alte proiecte.

Violența domestică este un fenomen ce trebuie adresat pe multiple planuri, de aceea un capitol consistent din Pilonul privind egalitatea de gen a Manifestului Partidul REPER va trata această temă. În redactarea acestui capitol, am propus mai multe măsuri, una din cele mai importante fiind susținerea unor direcții speciale pentru victimele violenței domestice în cadrul Direcțiilor de Asistență Socială, care să poată oferi împreună cu celelalte autorități și instituții, servicii integrate. De asemenea, astfel cum s-a confirmat și în cursul discuției cu reprezentanții DGASPC agresorul trebuie să aibă fie și el subiectul unor măsuri speciale, de consiliere terapeutică, evaluare și monitorizare, pentru a nu mai reprezenta un pericol în societate.

Mulțumesc pentru sprijinirea acestui demers de documentare în teritoriu consilierei locale Magdalena Trofin, colegului meu deputat REPER de Prahova Andrei Lupu și colegelor noastre din REPER Prahova Raluca Dumitru și Ioana Banică, preocupate de derularea unor acțiuni de conștientizare socială și sprijinire a victimelor.

#împreună #stopviolență #manifestreper

Trimite prietenilor