Derularea celor patru rânduri de alegeri în anul 2024 este o responsabilitate majoră iar România trebuie să își asume persoane cu experiență și înțelegere a proceselor electorale, neafiliate politic, care pot garanta derularea în condiții democratice a acestor alegeri. Asigurarea respectării prevederilor legale va sta în mâna celui ce va fi numit în funcția de Președinte al Autorității Electorale Permanente.
Voi susține în calitate de co-lider împreună cu parlamentarii grupului Partidul REPER preluarea funcției de Președinte al Autorității Electorale Permanente de către Cristian Preda, profesor de știință politică și decanul Facultății de Științe Politice a Universității București.
Cristian Preda este un profesionist, un om integru și vertical care poate să gestioneze cu competență și nepărtinire procesele electorale și provocările anului 2024.