Zero toleranță pentru plagiat – Nicolae Ciucă trebuie să plece de la conducerea guvernului

Am auzit mai devreme declarația Președintelui României la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, prin care afirmă că avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional.

Foarte bine. Atunci, Nicolae Ciucă trebuie să plece de la conducerea guvernului, așa cum s-a întâmplat cu plecarea (prea târziu!) ministrului Sorin Cîmpeanu.

Să nu uităm, Domnule Președinte, că teza lui Nicolae Ciucă, prin care a devenit doctor include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.

Ciucă este noul Ponta! Sigur v-ați amintit acum, cum l-ați atacat dur în anul 2014 pe Ponta pe tema suspiciunilor de plagiat. Iar acum vorbiți despre sancţionarea plagiatului, acest “fenomen toxic al mediului educaţional”.

Declarația de astăzi de la deschiderea anului universitar impune susținerea retragerii lui Nicolae Ciucă din funcția de prim-ministru. Sau este nevoie din nou de presiuni din partea societății civile să ne scăpați și de premierul plagiator?

Trimite prietenilor

Citește și alte articole