De câteva luni, drumul județean DJ 100 Otopeni – Tunari se află într-un proces de reabilitare, care, deși binevenit, are un mod de execuție și de programare a lucrărilor defectuos și a ajuns să afecteze serios viața cetățenilor din zonă. S-a dispus decopertarea integrală a unei porțiuni mari de drum, fără să fie realizată o asfaltare treptată, și extinderea în același timp a lucrărilor de execuție a trotuarului, ceea ce a generat o cantitate excesivă de praf și a dus la îngreunarea circulației.
M-au contactat foarte mulți cetățeni din zona Tunari-Ilfov care resimt puternic această poluare, unii dintre ei sesizând și autoritățile competente cu privire la această situație. Locuitorii din imediata vecinătate a drumului sunt invadați de praf când încearcă să deschidă geamul pentru a aerisi, nu își mai pot lăsa copiii pe afară cu bicicleta de frica aerului pe care aceștia îl inhalează, iar vegetația este complet distrusă. O lucrare simplă s-a transformat într-un chin pentru cetățenii care au nenorocul de a locui în apropiere.
Atrag atenția că expunerea prelungită la praful din construcții nu reprezintă doar un disconfort, ci o problemă de sănătate publică!
Consiliul Judetean Ilfov, Garda de Mediu Ilfov, câte sesizări ați primit de la cetățeni? Ce măsuri ați dispus? Am transmis, ca urmare a solicitărilor venite de la voi, sesizări către aceste instituții, prin care am solicitat informații, efectuarea unor verificări și urgentarea lucrărilor. Le găsiți în primele comentarii și vă voi ține la curent cu privire la răspunsurile pe care le primesc. Întrucât parlamentarii nu au capacitate executivă, ajutorul vostru al locuitorilor, prin sesizări repetate, contează în astfel de situații deoarece autoritățile locale devin mai conștiente de ce se întâmplă pe teren. Dacă locuiți în zonă, vă încurajez să transmiteți, la rândul vostru, sesizări către Garda de Mediu Ilfov și solicitări de urgentare către Consiliul Județean Ilfov. Vă invit să lăsați în comentarii poze sau date despre sesizările pe care le-ați transmis, pentru a putea monitoriza situația în perioada următoare.