Domeniul Știrbey din Buftea a ajuns pe mâna unei apropiate a familiei Voiculescu

În ciuda faptului că Ilfovul, județul care înconjoară capitala României, are nenumărate obiective care ar putea fi exploatate, sunt ani de zile de când autoritățile județene, locale și naționale se pare că aleg să ignore potențialul turistic cultural-istoric pe care îl are județul Ilfov.

Cea mai recentă (in)acțiune în acest sens are ca „victimă” o parte din domeniul Știrbey, împreună cu Palatul Stirbey, obiectiv situat în Buftea, la doar 20 de km de București. După ce a fost cumpărat în 2007 de la moștenitori de o societate care a dat faliment între timp, domeniul a fost scos la vânzare de un lichidator. Iar Ministerul Culturii, Consiliul Local Buftea și Consiliul Județean Ilfov, care aveau drept de preempțiune în această situație, fiind vorba de o clădire istorică, au refuzat pe rând să îl cumpere, din lipsă de bani, capacitate de administrare sau… indiferență. Sau poate incapacitatea de a înțelege valoarea inestimabilă pe care un astfel de obiectiv o poate avea pentru dezvoltarea județului și nu numai?

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, motivează că fiind inclus deja în circuitul privat de organizare de evenimente s-a considerat că se poate continua tot așa și că banii ar fi fost necesari pentru achiziția altor obiective din București. Drept rezultat, domeniul a fost vândut pentru puțin peste 8 milioane de euro unei firme controlată de o persoană apropiată de familia lui Dan Voiculescu. Iată cum un monument de importanță națională ajunge la o firmă apropiată de un cerc de personaje cu un istoric bogat de fraude și prejudicii create chiar statului român.

Domeniul include, printre altele, Palatul Știrbey, Capela domnească pictată în anul 1890 de Gheorghe Tătărescu, Sala multifuncțională Regina Maria, Palatul mic, un castel de apă construit în anul 1920 după proiectul lui Anghel Saligny, două debarcadere, terase, teren de volei și tenis și un teren de 24 de hectare cu arbori seculari. Din păcate însă, strategiile de dezvoltare, care au și componentă turistic-culturală, rămân doar promisiuni frumos așternute pe hârtie, iar de Anghel Saligny autoritățile își amintesc doar pentru proiecte de sifonare a banilor publici către firme de casă.

Statul român ratează șansă după șansă de a păstra și valorifica clădiri de patrimoniu, opere de artă și obiective istorice și culturale și nu pare să înțeleagă că pe lângă valoarea lor cultural-istorică se adaugă o valoare economică semnificativă. Din acest considerent voi formula o întrebare prin biroul meu parlamentar către Ministerul Culturii și Consiliul Județean Ilfov prin care voi solicita mai multe informații cu privire la această vânzare. Voi reveni cu informații imediat ce le primesc.