Soluții pentru masa caldă a copiilor

Astăzi am fost în Ciorogârla, împreună cu deputatul USR Cătălin Teniță pentru a discuta cu primarul Victor Niculae și consilierii locali USR Roxana Maria Tenciuc și Nicolae Florea.

În sesiunea trecută am susținut amendamente la proiectul de lege „masă caldă în școli”, urmărind o mai bună implementare cu scopul de a avansa în extinderea acestuia de la un program pilot la un program național. Consilierii locali USR PLUS Ciorogârla au propus proiectul Scoală după Școală, proiect care include, printre altele, și o masă caldă pentru elevii din clasele 0-4. În Ciorogârla există 3 cantine, însă doar una dintre acestea este folosită. Celelalte, deși utilate modern și renovate, stau închise.

Ne dorim să corelăm proiectele de la nivel legislativ cu cele de la nivel local, să identificăm unde apar blocaje, care sunt nevoile primăriilor pentru derularea acestor programe și să găsim soluții legislative, dar și sprijin pentru punerea acestora în aplicare.

Am discutat despre metodele prin care să aducem programul „masa caldă” în școlile din Ciorogârla, cu diferitele metode de finanțare a costurilor care sunt considerabile pentru o primărie de mici dimensiuni, dar și despre alte impedimente și soluții ce țin de organizarea unui astfel de proiect. Este de menționat că prin PNRR, unele școli pot obține până la 200.000 de euro pentru reducerea abandonului școlar, dar există și alte tipuri de programe ce pot veni în sprijin, cum este Garanția pentru copii, program votat în Parlamentul European.

De asemenea, am discutat posibilitatea deschiderii unei biblioteci care să devină un hub educațional, proiect ce poate beneficia de diferite finanțări, dar și sprijin pentru organizare din partea colegului meu Cătălin Teniță, el susținând aceste programe pentru educație și cultură.

Mulțumesc domnului primar pentru deschiderea manifestată în susținerea unor proiecte dedicate comunităților. Aceste inițiative vin ca urmare a dorinței de a fi alături de autoritățile locale cu sprijin pentru proiecte.

Trimite prietenilor

Citește și alte articole