Raportul săptămânii 15-19 noiembrie

Săptămâna aceasta a fost despre mediu și administrație împreună, pentru că ele merg mână în mână. Nu există politici de mediu fără implicarea administrațiilor publice. De exemplu, în cadrul ședinței încărcate de la administrație publică, cu 20 de proiecte pe ordinea de zi, la raport au fost 5 proiecte de lege ce implică măsuri cu impact asupra mediului. 

În afara ședințelor uzuale de plen, grup, comisii, echipe de lucru, săptămâna aceasta a cuprins evenimente cu impact asupra temei calității aerului:

  • am organizat, în Parlament, alături de Dragoș Popescu și Octavian Berceanu, seminarul „ARDE!” pentru identificarea de soluții pentru fenomenul arderilor ilegale de deșeuri,
  • am participat ca speaker la EU Clean Air Forum, organizat de Comisia Europeană pentru a aduna propuneri cu privire la Directiva Europeană pentru calitatea aerului, care se află în consultare publică până la finalul acestui an,
  • iar duminică am revenit la problemele de mediu de acasă și am participat, alături de senatorul Dragoș Popescu, Oana Neneciu și Ecopolis la o acțiune de ecologizare și informare pe insula Lacul Morii.

Iată sinteza activităților acestei săptămâni:

LUNI

  • Am participat la ședința săptămânală a grupului USR, în care am dezbătut proiectele de lege care vor fi pe ordinea de zi a Ședinței de Plen.
  • Am participat la ședința de plen, iar în prima parte a acesteia am ascultat discursurile colegilor mei pentru comemorarea Zilei de 15 noiembrie,  Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.
  • Am adăugat, alături de consilierii cabinetului meu, ultimele detalii la speech-ul evenimentul „Arde!”, axat pe combaterea fenomenului de arderi deșeuri ce ne afectează grav calitatea aerului în regiunea București Ilfov dar și pentru prezentarea modificărilor pe care le propunem  aduse Legii 104/2011.

MARȚI

  • Ședință de Plen și sesiune de vot, din care aș menționa:
    • adoptarea PL-x 230/2021 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Proiectul vizează instituirea în sarcina furnizorilor de servicii de plasare a forţei de muncă stabiliţi pe teritoriul unui alt stat, care desfăşoară pe teritoriul României activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă, a obligaţiilor pe care le au şi agenţii români de plasare a forţei de muncă.   
  • Ședința Comisiei de administrație, unde:
    • am avut la aviz PL-x 447/2021, proiect la care sunt inițiator alături de alți colegi deputați și senatori USR. Demersul legislativ urmăreşte reglementarea obligaţiei ca operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi și alte obligaţii de plată să accepte plata cu cardurile de debit și credit efectuată online, printr-un sistem electronic modern de plată la distanţă. Digitalizarea este unul dintre cele mai importante demersuri pe care trebuie să le facem, nu doar pentru că este un angajament ferm pe care-l avem în PNRR, ci pentru că este absolut necesar să grăbim procesul de modernizare pentru ca România să nu rămână în urmă. Nu este normal ca în anul 2021, an pandemic, să mergem la instituțiile statului și să stăm la cozi interminabile pentru a ne plăti taxele și impozitele. 
    • Un alt proiect de pe ordinea de zi la care am fost inițiator a fost PL-x 450/2021, inițiativă legislativă pentru deschiderea către publicul larg a bazelor sportive ce aparțin unităților de învățământ și a cluburilor sportive școlare și universitare. Sperăm ca acest proiect să vina ca o măsură în diminuarea sedentarismului și să le dea șansa copiilor să poată să meargă în curtea școlilor pentru a se juca în timpul liber. Din păcate, colegii de la PSD și PNL au considerat că acest proiect are unele neclarități, astfel că a primit un aviz nefavorabil. Discuțiile au continuat însă și după vot și unii dintre colegi și-au schimbat opinia, astfel că sperăm la raport și în plen să fie susținut. 
  • Concomitent, a avut loc și Comisia de egalitate de șanse.
  • A avut loc evenimentul „Arde!”, pe care l-am organizat alături de senatorul Dragoș Popescu, fostul comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu și Ecopolis, cu susținerea Președintei Senatului, Anca Dragu. La seminar au participat colegi deputați și senatori, persoane din societatea civilă, experți din domeniu, reprezentanți din administrația publică locală și centrală, colegi de partid. Seminarul a avut ca subiect arderile de deșeuri și materiale valorificabile, un subiect extrem de important și actual în județul Ilfov. Îi mulțumesc președintelui Senatului României, Anca Dragu, pentru participare și pentru prezentarea privind situația actuală a arderilor ilegale de deșeuri, cât și domnului senator Adrian Streinu-Cercel, care a ridicat problema necesității găsirii unor soluții, cu atât mai mult cu cât sănătatea noastră, a tuturor, este pusă în pericol, existând studii clare care arată că un număr însemnat de persoane se pot îmbolnăvi de cancer din cauza poluării aerului. Problema arderilor ilegale nu este de ieri, de azi, de aceea nu am vrut ca acest seminar să fie un simplu eveniment în care citim studii și ținem discursuri, ci să stam la aceeași masă toți factorii de decizie din executiv și legislativ, împreună cu specialiști și ONG-uri, pentru a găsi SOLUȚII. Un prim pas este că voi depune cât de curând un pachet de modificări la legea 104/2011, care va introduce poluanți specifici, cum ar fi hidrogenul sulfurat și negrul de fum, definiți ca substanțe prezente în aerul înconjurător, specifici unei anumite zone sau având o anumită sursă de proveniență, cu efecte dăunătoare asupra sănătății umane și/sau a mediului ca întreg. Modificările vor introduce și rețeaua de senzori independenți în rețeaua națională pentru monitorizarea calității aerului în vederea informării, vor da Gărzii de Mediu, pe lângă funcția de inspecție și control, capacitatea de a măsura calitatea aerului, ceea ce va permite o constatare mai rapidă a incidentelor de poluare și vor aduce multe alte schimbări care vor îmbunătăți legislația aflată în vigoare. 

MIERCURI, JOI, VINERI

  • Am participat, în calitate de speaker, la EU Clean Air Forum, organizat de Comisia Europeană, unde am mers alături de senatorul Dragoș Popescu și de fostul Comisar General al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. În cadrul evenimentului, Comisia Europeană ridică subiectul actualizării legislației, propunerile cu privire la Directiva Europeană pentru calitatea aerului fiind în consultare publică până la finalul acestui an. Găsiți agenda evenimentului AICI.
    • În cadrul panelului la care am participat, am fost alături de alți reprezentanți ai politicii europene, pentru a avea un dialog deschis privind soluțiile pe care le putem găsi în aplicarea acestei Directive și situația actuală în țările noastre. Având în vedere importanța subiectului, voi transmite un comunicat de presă și voi scrie și un editorial pe această temă săptămâna viitoare
    • Am rămas după acest panel cu gândul la discursul lui Frans Timmermans, care ne-a semnalat că protecția calității aerului este o problemă cât se poate de personală, care ne afectează propriile familii și nu ține cont de granițe. Nu sunt specialist de mediu și nici nu sunt în Comisia de mediu a Camerei Deputaților, dar trăiesc în județul Ilfov, în mijlocul poluării, iar copilul meu respiră aerul ăsta toxic. Nu am variante de transport în comun, așa că sunt nevoită stau în trafic 2 ore în mașină, ceea ce înseamnă că poluez și mai tare aerul. Este un cerc vicios. Ca mine sunt mulți alții – poluarea ne afectează pe absolut toți, iar cel mai mult au de suferit cetățenii vulnerabili, copii și bătrânii. Peste 500.000 de europeni mor anual din cauza poluării aerului. Este personal pentru mine, pentru familia mea, dar la fel și pentru familia voastră. 

Am încheiat deci săptămâna cu gândul la mediu, aer și la toate schimbările în bine și în ton cu politica europeană de mediu pe care le putem face din Parlamentul României pentru a ne asigura că respirăm cu toții un aer care nu ne îmbolnăvește. Contez în continuarea pe suportul societății civile, profesioniștilor din domeniu, și pe al fiecărui decident, indiferent de culoarea sa politică, în mâna căruia stă puterea de a reglementa acest domeniu în favoarea sănătății noastre, a tuturor.