
Începe o nouă săptămână în care România poate să aibă un Guvern!
USR este singurul partid care și-a asumat o propunere de prim-ministru și va înainta azi Parlamentului propunerea de cabinet de miniștri și programul de guvernare, cu măsuri imediate pentru depășirea crizei și măsuri pe termen mediu, ce includ reformele din PNRR.
Guvernul pe care îl propunem este unul responsabil, capabil să treacă țara prin cele două crize – sanitară și energetică și să lucreze la implementarea PNRR. Pentru scăderea costurilor pentru energie propunem reducerea TVA de la 19% la 5% și eliminarea accizei. Iar o măsură urgentă propusă pentru controlarea pandemiei, luată și de alte state, este folosirea certificatului verde pentru angajații din sistemul public și privat care vin în contact cu publicul.
În același timp însă, noi, parlamentarii, ne continuăm activitatea curentă, în ședințe de comisii și plen, si lucrăm la proiecte legislative. Atașat regăsiți programul meu de lucru. Nu știm încă în ce zi vor fi programate audierile miniștrilor în comisiile parlamentare și votul în plenul comun, sper însă cât de curând, pentru că România nu își mai permite să aștepte!Sper să avem o săptămână în care parlamentarii să arate responsabilitate față de necesitatea guvernării, pentru luarea unor măsuri urgente în domeniul sanitar și energetic.

