Raportul săptămânilor 5-9 și 12-16 aprilie

Toată atenția a fost concentrată zilele acestea pe situația politică din coaliția de guvernare și este firesc, însă vreau să vă spun că și în mijlocul acestei situații tensionate, noi, parlamentarii USR PLUS, ne-am continuat activitatea pe care ne-am asumat-o și săptămâna aceasta am înaintat proiectul de eliminare a pensiilor speciale pentru aleșii locali și județeni.

Au fost două săptămâni în care, pe lângă activitățile curente în plen și comisii, am accelerat întâlnirile pentru consultare și finalizarea proiectelor la care lucrez precum și pentru soluționarea unor probleme sesizate din circumscripție.

Aleg în acest raport de activitate să vă prezint maratonul audiențelor și întâlnirilor din zilele de joi și vineri.

  • Întâlnire cu Viceprimarul sectoruli 6, reprezentantul Direcției de Asistență Socială și deputata Oana Țoiu, președinta Comisiei de Muncă, pe subiectul locuințelor sociale. Mai multe detalii aici – http://bit.ly/LocuinteSociale.
  • Audiențe cu cetățenii, din care aș reține subiectul ridicat de Răzvan Călugăru, membru PLUS în Domnești, și Andrei Mărgărit, consilier local USR PLUS în Domnești, cu privire la modificarea de preț nefundamentată a unor servicii de salubritate. Despre situația prezentată, poate vă este utilă în alte cazuri similare, puteți găsi detalii AICI.
  • Procesare și efectuat demersuri de susținere a unor solicitări de la cetățeni sau consilieri USR PLUS din județul Ilfov, printre care aș menționa facilitarea aprobării montării unor separatoare drum în localitatea Pantelimon, la sesizarea făcută de consilierul județean Cosmin Copăescu, ca urmare a cererilor din partea cetățenilor. De asemenea am înregistrat sesizările primite de la consiliera USR PLUS Roxana Tenciuc cu privire la situația unor proiecte din trecut de execuție drumuri județene și naționale în Ciorogârla ce au afectat folosința dreptului de proprietate al unor cetățeni și pentru care în acest moment primăria nu deține mai multe informații. Săptămâna viitoare voi avea o întâlnire la CNAIR pentru a discuta această situație dar și cea sesizată deja de consiliera USR PLUS Norana Petre din Voluntari, cu privire la proiectul extindere DN2 din Voluntari.
  • Întâlnire cu Secretarul de Stat USR PLUS din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru a discuta despre programul legislativ al Guvernului, grupuri de lucru și modul în care putem integra cât mai eficient resursele și opiniile factorilor de decizie. 
  • Consultare publică cu reprezentanți ai societății civile pe tema unui proiect de modificare a legii transparenței decizionale în procesul de consultare și elaborare de acte normative în administrațiile publice locale și centrale, în cadrul căruia sunt co-inițiator alături de deputatul USR PLUS Cătălin Teniță și deputata USR PLUS Diana Buzoianu. Proiectul nostru este redactat și prezentat factorilor din executiv ce pot susține acest proiect, respectiv Ministerul Cercetării și Digitalizării, reprezentat de Ministrul Ciprian Teleman. După efectuarea acestor demersuri, am considerat relevant să supunem proiectul spre consultare publică ONG-urilor ce luptă pentru transparență și cetățenie activă pentru a integra ideile și contribuția lor. 
  • Întâlnire masă rotundă cu reprezentanți ONG-urilor și senatorului USR PLUS Dragos Popescu pe subiectul calității aerului, găsiți detalii AICI.
  • Întâlnire grup de lucru cu parlamentari și reprezentanți ai executivului pe subiectul gestionării deșeurilor, calității aerului și protejării ariilor rezervate.
  • Consultare împreună cu colegi parlamentari pe probleme ce privesc Legea 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap.
  • Și aș mai menționa toate ședințele de lucru cu Valentina, consiliera mea, care câteodată trebuie să mă fugărească pe holuri pentru a-mi prezenta ce a lucrat, ședința cu grupul de lucru USR PLUS pe administrație publică din cadrul Parlamentului, discuții cu colegul meu deputat Filip Havărneanu cu care am lucrat la o modificare a Codului administrativ (rămâneți pe frecvență, vă povestesc mai multe luni), ședință cu grupul de lucru pe subiectul pădurilor periurbane din zona București-Ilfov (urmează detalii și pe această temă).

Pe lângă toate acestea, se adaugă activitatea din comisii și plen, pe care o voi prezenta separat, raportul de vot, precum și activitatea de studiu a ordinii de zi, scriere de proiecte și, în medie, 8.000 de pași alergați prin Camera Deputaților.

Trimite prietenilor

Citește și alte articole