Demersuri pentru amendamente la legea locuințelor sociale

? Locuințele sociale trebuie să fie un ajutor care dă șansa persoanelor din categorii defavorizate sau cu o situație financiară dificilă să aibă un acoperiș deasupra capului. Doar că legea care reglementează în prezent locuințele sociale este ineficientă și nu reușește să ofere protecție celor care au cea mai mare nevoie de ea, aspect ce a reieșit în urma mai multor discuții cu consilieri locali din București și Ilfov și cu viceprimarul Bucureștiului, Horia Tomescu.

De aceea, ieri am participat, alături de Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaților, la o întâlnire cu viceprimarul sectorului 6, Mihaela Stefan, și reprezentantul Direcției de asistență socială a sectorului 6, care ne-au semnalat deficiențele legislative de care se lovesc în utilizarea acestor locuințe pentru categoriile ce au nevoie în mod real.

Dintre problemele identificate amintesc repartizarea netransparentă sau deficitară a acestor locuințe cu o identificarea necorespunzătoare a potențialilor beneficiari, situația neclară a unor locuințe din fondul de stat, contracte nemonitorizate și locuințe ocupate de beneficiari care au venituri mai mari. Împreună cu participanții la întâlnire am conturat posibile direcții de modificare legislativă, care considerăm că vor aduce îmbunătățiri atât în criteriile și mecanismele de alocare dar și în monitorizare și utilizarea locuințelor sociale, urmând să extindem cadrul consultărilor publice cu colegii interesați de subiect și alți factori din instituțiile abilitate.

Trimite prietenilor