La mulți ani! Să mergeți ferm pe drumul vostru, cu încredere, indiferent de locul unde trăiți, religie, etnie, stare civilă, să nu lăsați nimic să vă stea în cale! Fiți dârze, îndrăznețe, fiți voi înșivă mai ales.
Acum mai bine de 100 de ani, în 1909 a fost serbată pentru prima oară, într-o zi de 28 februarie, o zi a femeilor. În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, iar în 1911 Ziua internaţională a femeii a fost marcată pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia având pe agendă cereri pentru dreptul femeilor la locul de muncă, drept la vot și de a ocupa o funcție publică și împotriva discriminării la locul de muncă. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau însă supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decât cele ale bărbaţilor. Ziua internațională a femeii a fost adoptată de ONU de abia în 1977, o zi care aduce în atenția publicului lupta pe care femeile o duc împotriva discriminării și violenței, cât și reușitele lor pe plan social și politic.
De-a lungul timpului, femeile s-au luptat pentru drepturile lor, de la dreptul de a purta pantaloni, la dreptul de a merge la școală, de a vota, de a crește profesional și de a profesa în domenii rezervate istoric bărbaților. Mi-ar plăcea să spun că această luptă a luat sfârșit și că am învins, că discriminarea de gen nu mai există și că fiecare individ are oportunități egale de dezvoltare. Din păcate suntem destul de departe de acel moment.
România ocupă locul 26 în Uniunea Europeană în ceea ce privește egalitatea de gen, conform indicelui UE care măsoară acest aspect, cu un scor care este mai mic decât media celui european. Ce mi se pare îngrijorător este că progresul făcut în domeniu în ultimii 11 ani este infim. Asta îmi confirmă că la nivel de mentalitate colectivă, rolul femeii în familie este mai degrabă văzut ca strâns legat de responsabilitățile casnice, decât de carieră și dezvoltare profesională. Iar această sarcină, care este pusă de multe ori exclusiv în spatele femeii, nu îi mai lasă timpul necesar pentru studiu, învățare continuă, dezvoltare individuală sau urmărirea pasiunilor.
Observăm cum această frână în dezvoltare, combinată cu violența domestică și discriminarea la locul de muncă, au dus la situația în care ne găsim astăzi. Conform datelor INS, pe perioada pandemiei numărul femeilor care și-au pierdut locul de muncă a crescut cu 50%, față de 16% în cazul bărbaților, echilibrul viață privată – viață̆ profesională a fost afectat de pandemie prin împovărarea și mai mare a femeilor cu treburile casnice, ceea ce a dus la depresie și alte afecțiuni similare. Mai mult, în perioada de pandemie, mai ales în cea de izolare, s-a constatat o creștere a violenței în familie, numărul de sesizări crescând cu 2,3%, victima fiind practic captivă în aceeași locuință cu agresorul.
Se zice că este important să conducem prin puterea exemplului, dar observăm că exemplul pe care îl dăm noi acum la nivelul cel mai de sus în România nu este tocmai încurajator. Avem doar 17% femei în Parlament, proporția menținându-se și la nivelul autorităților locale. Este cumva un cerc vicios din care nu putem ieși decât prin programe de conștientizare și educație în vederea schimbării mentalității colective în ce privește femeile și rolul lor în societate și familie.
Deci dacă ar fi să îmi doresc ceva pentru femeile din toată lumea astăzi, de ziua lor, mi-aș dori să își conștientizeze puterea, valoarea și capacitățile, să nu se considere niciodată mai prejos decât bărbații care le înconjoară, să își susțină poziția de egalitate în familie și să nu lase pe nimeni, niciodată, să le spună că nu pot face acel lucru pe care și-l doresc cu tot sufletul.
