Probabil mulți dintre cei care mă urmăriți, mă cunoașteți pentru activitatea în zona de verde și cea pe drepturile femeilor. Ieri, în ultima zi de plen a acestui mandat, am avut privilegiul de a avea adoptate două proiecte de lege din ambele domenii pe care mi-am canalizat activitatea. ![]()
Proiectul privind afișarea în spații publice a numărului de suport pentru victimele violenței și hărțuirii sexuale, proiect pe care l-am inițiat la începutul acestui an, a fost adoptat cu o largă majoritate și merge spre promulgare.
Inițiativa face parte dintr-un pachet legislativ amplu de măsuri inițiate pentru combaterea violenței domestice și sprijinirea victimelor, domeniu pe care am lucrat în acest mandat.
Proiectul vizează obligativitatea afișării numărului de urgență helpline 0800 500 333 în unitățile de învățământ, unități sanitare, mijloace și stații de transport în comun, precum și măsuri pentru transparentizare și colectare date statistice din rapoarte și o mai eficientă colaborare între autorități pentru campanii de informare, educare și conștientizare.
Reamintesc faptul că numărul victimelor violenței domestice este în creștere de mai bine de 6 ani. În anul 2023, a depășit 100.000 de persoane, iar numărul real este chiar mai mare, întrucât multe dintre femeile abuzate nu își fac curaj să ceară ajutor. Pe parcursul activității în acest domeniu, colaborând cu avocați, direcții sociale, ONG-uri, victime, am constatat că victimele accesează foarte dificil chiar și primele informații de suport de care au nevoie, pentru a fi ghidate și consiliate.
La acest număr de telefon pot găsi sprijin și îndrumare victimele violenței domestice, dar și victimele hărțuirii sexuale. În anul 2023, doar 53 de persoane au apelat acest număr.
Sper, prin această lege, să mai aduc un strop de suport pentru victimele abuzurilor, pentru a-și găsi ieșirea din aceste situații. Celelalte măsuri pe care le-am inițiat în acest proiect vizează protecția, accesul la locuire, reintegrarea economică, iar realitatea ne spune că avem nevoie de mult mai multe alte măsuri, cu efort din partea autorităților executive și alocări corespunzătoare de buget.

