Un mare MULȚUMESC Platformei Civice Centura Verde, Alex Gavan, Florin Stoican, Daniel Sărdan fără de care nu am fi reușit să coagulăm toate forțele de bine în jurul acestui demers, colegei mele Diana Buzoianu cu care am lucrat din 2021 pe acest proiect inițiat în 2023 dar și alte măsuri care au fost incluse în Codul Silvic sub formă de amendamente, Ministrului Mediului Mircea Fechet care a organizat nenumărate consultări, dezbateri și a susținut un prim pas de reformă esențial pentru modul în care vom privi pădurile, colegilor parlamentari de la PNL, USR, PSD care s-au alăturat pe parcurs pentru susținerea amendamentelor, inclusiv fostul ministru al mediului Tánczos Barna. Proiectul a plecat de la protejarea pădurilor existente în Ilfov și crearea Centurii Verzi București Ilfov iar ulterior am reușit includerea conceptului general de centura verde pentru orașele noastre, creând astfel cadrul legal pentru o dezvoltare durabilă verde.
Centura Verde este obiectivul major cu care am intrat în acest mandat, pentru care am muncit constant pentru inițiere, susținere, prezentare, coagulare consens alături de toți factorii de decizie și societatea civilă și mă simt onorată să îl pot vota în ultima mea zi de mandat.
Aceast demers istoric care privește defapt calitatea vieții noastre este un exemplu pentru felul în care putem găsi consens între oameni politici diverși, mediul academic, specialiști și societate civilă.
#centuraverde#vot#adoptare#CodSilvic


