La mulți ani prietenilor mei patrupezi, azi de ziua internațională a cățeilor!
Mi-ați făcut viața mai plină, mi-ați adus zâmbete și, atunci când era greu, ați umplut de culoare atâtea momente, fără de care nici nu ne mai putem imagina cuvântul „familie”.
Dara – primul meu câine, de fapt primul meu „copil”, pe care am găsit-o abandonată într-o poiană lângă Sibiu și cel mai deștept câine, care pur și simplu simțea cu tine și înțelegea tot.
Ghiță – ciobănescul mioritic, uriașul nostru blând și bun, căruia îi era frică să urce scările, nu i-ar fi făcut rău niciunei muște, dar care totuși îl lătra fioros pe poștaș de îl băga în toți sperieții.
Peticel – un înțelept, care ne-a rămas fidel până la cer și înapoi după ce l-am salvat de niște sârmă ghimpată și conserve pe care oamenii răi i le legaseră de corp. Peticel vorbea cu ochii și era de un bun simț fantastic, dar nu se abținea de la accese de libertate și masculinitate, când sărea gardul și se ducea să se certe cu alți câini. Se întorcea mereu cu o față spășită și noi răsuflam ușurați că va fi bine și de data asta.
Murphy, Ben, Hans – găsiți sau lăsați de persoane care nu îi mai doreau, au avut casă temporar la noi.
Negruța, Martinică, Tăpăluș – ultima gașcă cu care „ne-am trezit” la noi în curte. Negruța, a rămas foarte temătoare după traumele suferite, dar a creat o legătură specială cu Larisa (fiica mea), singura pe care o lăsa să o atingă. Martinică a fost salvat de sub o mașină și hrănit cu biberonul, era un super sociabil și iubăreț. Într-o zi, după câțiva ani, a dispărut din curte, iar noi nici acum nu putem vorbi prea mult despre acest subiect. Tăpăluș, ultimul mohican, a apărut la noi când era deja bătrân, dar ne privea lung în ochi și se purta precum ne știam de o viață.
Bella – o prințesa grecoaică alintată cu pedigree și arbore nobil, cu cea mai puternică personalitate, care apără feroce casă, nu lasă pe nimeni să se apropie de noi și care, deși are aproape 8 ani, încă are o dilemă cum să se împartă între noi.
Benji – ultimul adoptat chiar în ziua în care alții masacrau câinii într-un adăpost. E cuminte și îl simțim cum vrea să ne facă pe plac, temător să nu mai fie încă odată abandonat.
Nu o să vă spun să adoptați, dacă voi nu simțiți asta. Poate nu toată lumea e pregătită, poate unii își doresc doar o anumită rasă și e perfect ok și asta, la fel cum e perfect ok și să nu îți placă câinii.
Ceea ce nu este ok este lipsa de responsabilitate atunci când ai un câine. Ceea ce nu este ok este eșecul unor administrații în gestionarea acestui serviciu sau corupția care se întâmplă inclusiv cu sumele pentru adăposturi.
În toată nebunia legislativă și administrativă a ultimilor ani, un efort constant a venit din partea asociațiilor. Sprijiniți-le cu o donație, chiar dacă nu adoptați.
