Fii un REPER: Propune un candidat pentru comunitatea ta, din Ilfov, sau vino alături de noi →

Reprezentarea femeilor pe listele electorale și egalitatea de gen pe agenda publică

O dezbatere foarte bună aseară, care a pus pe agenda publică electorală reprezentarea femeilor pe listele electorale și egalitatea de gen.

Politica e actul de reprezentare a oamenilor, la masa puterii, unde fiecare trebuie să se simtă reprezentat. România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește reprezentarea femeilor în politică și tot pe ultimul loc în ceea ce privește egalitatea de gen, care se măsoară pe criterii sociale, economice, educaționale și dezvoltare profesională, de sănătate.

Este un aspect care le afectează pe femei în primul rând, dar care se răsfrânge asupra întregii societăți iar costul acestei inegalități se reflectă în mentalitatea colectivă, în comportamente sociale dar și economic. Nu avem cum să eliminăm stereotipuri de gen și să progresăm fără incluziune și echitate a reprezentării.

Îmi doresc să continui la nivel european drumul pe care împreună cu Partidul REPER am început să îl conturez în legislativul din România, prin proiectele de lege pe care le-am inițiat pentru drepturile femeilor și reducerea inegalităților de gen.

Strategia Uniunii Europene privind egalitatea de gen conține obiective de politică și acțiuni care pot duce la progrese semnificative iar România trebuie să aibă un cuvânt puternic de spus în cadrul acestei strategii! O voce care să fie consecventă în abordarea tematicii, care să aibă susținerea unui partid național asumat pe aceste teme și a unui grup europarlamentar puternic, așa cum este RENEW.

Luați în considerare și această temă pentru votul de pe 9 iunie și alegeți oameni serioși, competenți, care au demonstrat prin rezultate.

#candidată #alegeri #europarlamentare #oanacambera #drepturilefemeilor #egalitatedegen #reprezentare

Cod unic de identificare: 41240013

Trimite prietenilor

Citește și alte articole