Raport de adoptare de la Comisia privind drepturile omului pentru proiectul privind dreptul la avort! Am reușit să îi conving pe deputații din această comisie că femeile din România nu vor să se întoarcă în anii comunismului!
Este alegerea fiecărei femei dacă optează sau nu pentru o procedură de avort, iar statul trebuie, în primul rând, să respecte această alegere și, precum în cazul oricărui alt drept personal, să îi creeze instrumente de exercitare, fără să fie împiedicat sau restricționat.
Acesta este subiectul principal al proiectului de lege pe care l-am inițiat alături de colegii mei, deputați din Partidul REPERAndrei Lupu și Simina Tulbure, privind garantarea dreptului la întreruperea de sarcină și prin care REPER se asigură ca pacientele să aibă acces la aceste servicii medicale, în siguranță.
Proiectul de lege vizează:
garantarea accesului la procedură în minim un spital de stat din fiecare județ;
direcționarea pacientelor către spitale și medici care efectuează procedura;
obligarea medicilor care efectuează în sistemul privat procedurile de întrerupere de a le efectua și în spitalele de stat;
decontare pentru femeile fără venit, sub 18 ani și pentru cele care au raportat un abuz sexual.
Întrucât femeile au nevoie în România de mai mult acces la informare și educare cu privire la drepturile sexuale și reproductive, am propus în proiect și o platformă de sănătate publică pentru femei, aceasta fiind o măsură pe care ne dorim să creăm un cadru mai larg şi mecanisme întărite de finanţare la nivel european.
Mai multe detalii despre cum au votat partidele în Comisia de ieri și despre ce se întâmplă la nivel european pe acest subiect găsiți aici.