Fii un REPER: Propune un candidat pentru comunitatea ta, din Ilfov, sau vino alături de noi →

„Reproducerea umană este politizată”

Asta avertizează Natalia Kanem, directoare executivă a Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, într-o conferinţă de presă în care adresează problemele sublinate de raportul instituției.

În acest context, am participat săptămâna aceasta la dezbaterea „Sănătatea femeilor este o decizie politică”, organizată de Asociația Moașelor Independente alături de Coaliția pentru Egalitate de Gen, cu sprijinul Ambasadei Canadei, unde au fost subliniate deciziile politice necesare îmbunătățirii accesului fetelor și femeilor din România la sănătatea reproducerii și drepturi reproductive.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și Raportul privind accesul la avort în siguranță (link în comentarii), care relevă multe dintre barierele de care se lovesc fetele și femeile în încercarea de a accesa informații sau servicii de bază în ceea ce privește sănătatea lor reproductivă.

Toate aceste bariere, împreună cu nevoia de corectă informare, acces la educație sexuală și planning, garantare acces la proceduri de întrerupere a sarcinii și decontare servicii pentru femeile în anumite categorii de vulnerabilitate, le-am luat în considerarea elaborării proiectului de lege privind accesul la proceduri de întrerupere de sarcină, inițiat alături de Simina Tulbure și Andrei Lupu. Proiectul a fost respins cu largă majoritate de Senat, fiind supus celei mai agresive dezbateri și opinii. Aspectul politizării de către conservatori și extremiști și refuzul de a dezbate subiectul este cât se poate de reală, aceștia fiind axați pe a crea impresia inexistenței vreunei probleme și schimbarea discuțiilor către natalitate, ca o menire și singură opțiune a femeilor.

Dar problemele există fără niciun dubiu! Una dintre informațiile șocante prezentare în raport este faptul că 80% dintre unitățile medicale publice din România nu oferă servicii de avort sau nu pot fi contactate/accesul și programarea este extrem de dificilă, pacienta riscând să depășească termenul. Doar 7 unități (4%) dintre ele furnizează unul dintre cele două tipuri de avort până la termenul de 9 săptămâni – avortul medicamentos.

Începând cu toamna anului 2023, AMI a deschis AMI Youth Helpline, pentru a oferi fetelor, femeilor și tinerilor informații bazate pe știință despre corpul, sănătatea și siguranța lor, linia telefonică +40 722 265 269 fiind operată de personal cu pregătire medicală. Felicitări!

Astfel de demersuri și abordări sunt, din nou, susținute de asociații care duc tot greul acolo unde statul eșuează la nesfârșit. Nu vreau și eu să politizez subiectul, dar oameni buni, până nu veți trimite mai mulți oameni care să susțină aceste drepturi fundamentale la nivel legislativ european și național, lucrurile clar nu vor evolua în bine, Ba chiar din contră!

Trimite prietenilor

Citește și alte articole