Toți cei responsabili de atrocitățile din căminele groazei din Ilfov trebuie să răspundă pentru faptele lor!

⛔️ Nu putem permite Guvernului să închidă ochii! PSD continuă să mintă cu nerușinare și să se prefacă că a rezolvat situația, cerând demisia unor directori.

⛔️ Nu s-a dispus nicio măsură cu privire la presupusa implicare a Gabrielei Firea, prin persoane interpuse apropiate, în asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, cea care gestiona azilurile. Nu s-a dispus nicio măsură cu privire anchetarea modului în care au fost cheltuiți bani publici pentru „îngrijirea” (mai degrabă tortura) unor persoane, respectiv sumele de 30.000 de euro/lună, plătite de Primăria lui Robert Negoiță.

➡️ Pentru aceste considerente, alături de colegii mei parlamentari ai Partidului REPER solicit înființarea unei comisii parlamentare de anchetă, care să clarifice circumstanțele în care au avut loc abuzurile asupra unor cetățeni în căminele de bătrâni din Voluntari și Afumați.

➡️ Partidul REPER face un apel către toți parlamentarii, în special cei ai opoziției, să semneze alături de noi această cerere. Pentru înființarea acestei comisii sunt necesare 117 semnături iar lista a fost transmisă către liderii USR, Forța Dreptei, UDMR și PNL.

Împreună putem să ne exercităm puterea acordată de cetățeni și să nu permitem îngroparea acestui subiect.

Trimite prietenilor