Acum o săptămână, după respingerea proiectului privind dreptul la avort în comisia de sănătate a Senatului, v-am scris că am simțit dezbaterea și votul ca pe o palmă pentru drepturile femeilor.
Azi, citesc în G4media despre decizia din Carolina de Sud, unde a fost interzis avortul după 6 săptămâni de sarcină iar una din senatoare și-a acuzat colegii că „dau o palmă simbolică femeilor”.
Da, asta este ceea ce simțim de fiecare dată când se vorbește despre corpul și alegerea noastră ca despre un bun al societății.
Ne pot aștepta vremuri grele….
De observat cum, în cazul Carolina de Sud, doar 5 femei fac parte din Senat. O majoritate formată din bărbați a decis și totuși un lucru de admirat: toate cele 5 senatoare, chiar și republicanele, au pledat împotriva legii.
Sper să ajungem și în România să avem o reprezentare și o unitate mai bună a femeilor în politică pe temele sensibile care ne privesc.
Există si un motiv pentru care simt speranță. Sunt într-un partid care are curajul de a-și asuma prin Manifestul politic teme de gen.
Sunt mândră de colegii mei din Partidul REPER care își asumă public susținerea unor astfel de teme, fără a fi într-un concurs de populism și permițându-ne în același timp nouă, femeilor, să fim vocea principală în decizie și acțiune.