Raport săptămânal de vot – 02-03 iunie

Săptămâna care a trecut a însemnat pe lângă multă activitate în teritoriu și trecerea unor propuneri legislative așteptate și necesare. Marți s-a dezbătut, iar miercuri s-a votat. 

Printre cele care cred că v-ar interesa cel mai mult se numără: 

📑 PLX 180/2021- Proiect de Lege pentru modificarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni-august 1977 nr.341/2004. Prin acest proiect se reface rolul pe care trebuie sa îl aibă Parlamentul în Comisia pentru revoluție, care din păcate ajunsese sa aibă doar un rol pur birocratic, administrativ de avizare. Reducerea atribuțiilor Comisiei parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 cu atribuții doar de avizare a actelor normative modificatoare, de completare sau de abrogare a normelor prevăzute de Legea nr.341/2004; încadrarea procedurii de eliberare a certificatelor de revoluționar în limitele constituționale. Prin adoptarea acestei reglementări se încearcă să se readucă o structură a Parlamentului în matca Constituțională pentru că până în prezent Comisia pentru Revoluționari desfășoară activități în organizarea și executarea legii ceea ce este absurd și mod evident neconstituțional avizând dosare deci îndeplinind activități de natură administrativă prin amendamentele pe care le aducem legii. Se elimină atributul de avizare al comisiei astfel încât aceasta să desfășoare doar activități de legiferare așa cum ar fi fost normal de la începutul activității acestei comisii reglementată prin lege specială. 

Sclavia, traficul de minori, proxenetismul și tortura devin infracțiuni imprescriptibile ❗

📑 S-a votat miercuri în Camera Deputaților legea propusă de coaliție, Pl-x 153/2021, care stabilește că sclavia, traficul de minori, proxenetismul și tortura devin infracțiuni imprescriptibile. 

❗se pedepsesc și persoanele care știu că o astfel de faptă are loc și nu înştiinţează de îndată autorităţile cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

❗este sancționată și recidiva pentru infracțiunile sexuale împotriva minorilor, iar limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime. 

Sperăm ca legea să fie promulgată cât mai rapid, iar modificările să intre în vigoare, pentru că România are nevoie de ele. Suntem pe primul loc în Europa în ceea ce privește originea victimelor traficului de persoane, o problemă care ascunde dramele a mii de tinere și tineri, în special din familii defavorizate. Episoade rușinoase precum achitarea din dosarul „Țăndărei”, când 25 de inculpați acuzați de trafic de copii au scăpat de răspundere pentru că s-au prescris faptele, nu mai trebuie să se repete. La fel situații precum cea de la Caracal, când o persoană care ar fi putut alerta autoritățile nu a făcut-o, considerând că nu este treaba sa. Trebuie ca infractorii să nu se mai poată ascunde în spatele trecerii timpului și să nu mai scape de lege, iar statul să-i protejeze pe cei mai vulnerabili membri ai societății.

🇪🇺 COM (2021) 171 – Comunicarea Comisiei Către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor referitoare la Strategia UE privind combaterea traficului de persoane 2021- 2025

📑 Proiectul de lege privind alăptarea în spații publice, Pl-x 257/2018– Legea, inițiată în 2018 și votată astăzi, stabilește că interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie și este pasibilă de amendă.