Proiectul de lege pentru transparentizarea ședințelor de consiliu a primit raport negativ în Comisia pentru Administrație Publică

Propunerea legislativă inițiată de mine și de colegul meu, deputatul Filip Havârneanu, susținută și semnată de 58 de senatori și deputați USR PLUS, și așteptată de foarte mulți consilieri locali și cetățeni, prin care vizam transparentizarea ședințelor de consiliu local și consiliu județean, prin transmiterea pe internet astfel încât cetățenii să aibă acces la deciziile care îi privesc direct, a primit raport negativ în Comisia pentru administrație. Vă aduc aminte că propunerea primise anterior avize favorabile atât de la Consiliul Legislativ, cât și de la Consiliul Economic și Social.

Administrația publică trebuie să fie în folosul cetățeanului, astfel că proiectele de asigurare a trasparenței și de încurajare a cetățeniei active nu ar trebui să aibă culoare politică. Nu găsesc nicio explicație pentru care colegii deputați nu ar susține un proiect de transparentizare a ședințelor consiliilor locale prin transmiterea lor pe internet, mai ales că forma amendată – ca urmare a opiniilor formulate de Asociația Municipiilor – a fost discutată cu Ministerul Dezvoltării și e susținută de acesta. Cred că de prea mult timp aleșii locali și ședințele lor sunt undeva pe un piedestal de neaccesat pentru cetățeni. Este timpul să dăm dovadă de deschidere și de transparență, pentru că doar astfel putem să creștem încrederea oamenilor în instituții și în reprezentații aleși.

Proiectul modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. În forma inițială, inițiativa extindea, pe de o parte, caracterul public al ședințelor de consiliu, astfel încât primăriile să nu mai poată, prin regulamentele de organizare, să-l încalce și să-l limiteze, iar pe de altă parte, prevedea explicit posibilitatea consilierilor de a transmite sau înregistra ședințele de consiliu spre a le pune la dispoziția cetățenilor. Forma finală, în care au fost integrate și recomandările și propunerile reprezentanților Asociației Municipiilor din România și ai Ministerului Dezvoltării, se axează doar pe extinderea caracterului public și prevede o etapizare – de la 1 ianuarie 2022 pentru consiliile județene, municipale și orășenești și de la 1 ianuarie 2023 pentru consiliile comunale – pentru aplicarea prevederilor.

Cu toate acestea, în ciuda susținerii acordate inclusiv de Ministerul Dezvoltării, proiectul USR PLUS a primit, marți, raport negativ în Comisia pentru administrație publică a Camerei Deputaților, prin votul deputaților PNL, UDMR și PSD.

Proiectul urmează să fie dezbătut și în Comisia juridică, înainte de a fi supus votului plenului Camerei Deputaților.