Strângem semnături pentru referendumul de demitere a primarului și Consiliului Local din Mogoșoaia

Sunt astăzi alături de colegii mei consilieri locali USR PLUS Mogoșoaia pentru a susține acest referendum. Vreau să accentuez un lucru: nu este o acțiune despre USR, ci despre și pentru cetățenii din Mogoșoaia! Un primar care nu mai urmărește interesul general, ci interesul propriu sau al unei găști, nu mai are ce căuta la conducerea unei localități.

❓De ce trebuie demis primarul Precup?Ceea ce s-a întâmplat în Mogoșoaia nu a avut nimic de-a face cu interesul general și dezvoltarea urbană. Nu am văzut timp de 17 ani, de când este primar dl Precup, nicio școală nouă, nicio grădiniță sau policlinică. Ba mai mult, de 15 ani dl Precup nu a terminat nici măcar o grădiniță, însă pretinde acum că va face infrastructură care să acopere creșterea localității de la 10.000 la 80.000 de locuitori. A ignorat repetatele cereri ale comunității legate de problemele de trafic, canalizare și apă, de lipsa asfaltării unor străzi, subdimensionarea infrastructurii școlare și nevoia de a avea măcar o piață de weekend. Deșeurile zac aruncate în jurul localității și nu se ia nicio măsură.

În proiectul Sector 0 nu sunt prioritizate nevoile adevărate ale oamenilor. Primarul Precup nu i-a consultat, deși aceste dezvoltări abramburistice le va afecta substanțial viața și a înlocuit interesele comunității cu interesele personale. În repetate rânduri, în postări publice și în intervenții de presă, primarul Precup susține că nu are interese personale în acest proiect. Există, însă, investigații de presă care arată clar că dl Precup este cel mai mare deținător de terenuri din Sectorul 0, doar că terenurile aparțin unui interpuși.

Primarul folosește banii comunei și o îndatorează pentru următorii zeci de ani pentru a expropria sute de cetățeni la prețuri derizorii, interpretează după bunul plac dispoziții legale, revocă după bunul plac hotărâri de Consiliu Local, ba chiar reinventează și matematica cu Teorema lui 9,99. Totul doar ca să iasă „cum trebuie”… pentru el.

Cetățenii din Mogoșoaia se uită în jurul lor în Ilfov și văd care a fost efectul ilegalităților, corupției și al „dezvoltărilor” imobiliare fără cap și fără coadă. Oamenii s-au săturat. Nimeni nu este stăpân pe moșie, nimeni nu este mai presus de lege. Este timpul să spunem STOP baronilor locali și să aducem cu adevărat Mogoșoaia într-o nouă etapă de dezvoltare responsabilă, pentru oameni.

Alături de consilierii locali Consilier local Felicia Ienculescu-PopoviciAlexandru Iacoban – Consilier LocalIustin Cojocaru – Consilier Local au fost astăzi colegi parlamentari Cătălin Drulă, Ionuț Moșteanu, Cristian Seidler, Anca Dragu, Diana Buzoianu, Cătălin Teniță, Simona Spătaru, Alin Apostol, Tudor Pop, Simina Tulbure, Ștefan Pălărie și mulți alți colegi din Ilfov și București ce sunt interesați de viitorul acestei localități cu o administrație corectă!

Demarăm procedurile pentru referendumul de demitere a primarului din Mogoșoaia și înaintarea unei plângeri penale la DNA

👉Președintele USR, Dacian Cioloș, a anunțat astăzi susținerea demersurilor colegilor mei, consilieri locali din USR PLUS Mogoșoaia. Aceștia au demarat deja mai multe proceduri judiciare, în fața instanțelor de judecată și a Agenției Naționale de Integritate. În continuare, se va depune o plângere la DNA ca urmare a multiplelor semne de întrebare cu privire la legalitatea operațiunilor realizate până acum în cadastrarea și exproprierea terenurilor aferente Sectorului Zero.

👉 USR Mogoșoaia va demara procesul de strângeri semnături pentru demitere primarului Paul Precup.

🛑 Proiectele de dezvoltare și exproprierile trebuie să țină cont de nevoile reale ale populației și să fie prioritizate, cu responsabilitate financiară, pentru un interes public, nu afaceri proprii. De asemenea, aceste proiecte nu pot fi făcute după urechea și viziunea primarului, fiind necesare planuri urbanistice generale și studii de fezabilitate iar despăgubirile să fie corecte. Paul Precup a înșelat încrederea prea multor oameni din Mogoșoaia, a călcat peste proceduri administrative și juridice pentru a-și urmări interesul său.

Este un procedeu îndelungat, voi scrie periodic pe acest subiect însă ce este cel mai important este că USR își propune în continuare să păstreze legătura aproape cu oamenii din Mogoșoaia, a căror voință este prioritară pentru noi.

Multiple semnale de alarmă au fost trase de către cetățeni, presă și urbaniști cu privire la așa numitul Sector Zero al Bucureștiului.

Sectorul Zero reprezintă, de fapt, un proiect imobiliar susținut de ambițiile și interesele primarului din Mogoșoaia. Nu am putea să îl numim dezvoltare urbanistică, în condițiile în care încalcă, pe de o parte, prevederi legale în urbanism, iar pe de altă parte, de opinia cetățenilor a căror viața va fi afectată. Se fac exproprieri pentru un proiect ce nu are plan urbanistic general, zonal, avize și în care se încearcă, în schimb, ocolirea Legii de amenajare a teritoriului.

Ilfovul nu își mai permite o dezvoltare iresponsabilă, care să afecteze atât patrimoniul natural cultural, precum și calitatea vieții locuitorilor.

Nu putem accepta o transformare heirupistă, fără o analiză serioasă a impactului pe care îl produce asupra dezvoltării zonei pe termen lung. O astfel de analiză trebuie să asigure cetățenii că proiectul va dezvolta armonios zona și va crește nivelul de trai și nu o vor transforma într-o aglomerare de betoane și construcții dispuse haotic, fără utilități și infrastructură dimensionată corect, combinată cu haos rutier și probabil poluarea specifică.