
De cele mai multe ori, femeile victime ale violenței domestice nu denunță agresorii sau renunță la plângere pentru că sunt nevoite să conviețuiască în aceeași locuință cu agresorul. Lipsa accesului la facilități de locuire pe termen scurt, dar și mai lung este o piedică serioasă pentru scăparea din situațiile de abuz, în special pentru femeile cu copii sau pentru cele care se află într-o situație de dependență financiară față de abuzator.
Un fenomen atât de grav necesită o abordare complexă: sprijin psihologic și juridic, reintegrare profesională etc., un element esențial fiind asigurarea accesului la locuire.
Am prezentat aceste argumente colegilor deputați din Comisia de administrație, în susținerea proiectului de lege pe care l-am inițiat alături de colega mea, Oana Țoiu. Proiectul prevede ca victimele violenței domestice să beneficieze de locuințe sociale și de necesitate.
Astăzi, inițiativa noastră a primit un raport de adoptare cu unanimitate de voturi și este cu un pas mai aproape de adoptare. Sper să aibă același parcurs în comisia juridică și ulterior în plenul Camerei Deputaților. Un pas mic spre demersul firesc este un pas semnificativ pentru persoanele vulnerabile dintre noi.
Le mulțumesc pe această cale autorităților locale și ONG-urilor care ne-au ajutat în timpul consultărilor acestui proiect și colegilor din Comisia de administrație publică precum și Ministerului Dezvoltării, care au arătat deschidere pentru dezbateri, amendarea și adoptarea proiectului.