PNL și PSD NU AU AVUT CURAJ să voteze eliminarea pensiilor speciale ale primarilor!

Acum câteva săptămâni am avut pe ordinea de zi, în comisia de admistrație, proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale ale primarilor. A primit un raport negativ, PSD-PNL-UDMR votând (bineînțeles) împotrivă.

Ulterior, PSD și PNL nu au avut curaj să îl pună pe ordinea de zi din plenul Camerei Deputaților, pentru a-și asuma un vot, deși liderul de grup al USR, Ionuț Moșteanu, a solicitat acest lucru ÎN REPETATE rânduri.

Astăzi s-a împlinit termenul de adoptare tacită de către Camera Deputaților. Ce înseamnă asta? Poate că, la prima vedere, faptul că proiectul a fost adoptat tacit ar putea să pară o victorie. Realitatea este însă că celelalte partide nu au dorit să îl pună pe ordinea de zi pentru a trage de timp, întâi la Cameră și apoi la Senat astfel încât la 1 ianuarie 2022 pensiile speciale să intre în vigoare.Proiectul merge acum mai departe la Senat, unde există riscul să nu fie pus pe ordinea de zi la comisii și plen, tocmai bine să se facă 1 ianuarie 2022. Pentru cei care nu știu, ordinea de zi de la plen se face prin acordul majorității.

Vedem iar ce își dorește cu adevărat majoritatea PSD-PNL-UDMR: pensii speciale și pentru restul poporului doar declarații populiste.

Dezbatere pe legea pensiilor. Doar USR vrea eliminarea pensiilor speciale

Astăzi am dezbătut o oră în cadrul Comisiei pentru administraţie pensiile speciale ale primarilor, dar degeaba…. Proiectul USR PLUS de eliminare a pensiilor speciale a primit raport de respingere cu votul UDMR, PSD, PNL și al minorităților. Pentru acuratețea comunicării, o să menționez că majoritatea deputaților PNL au votat abținere, dar în cadrul ședinței reprezentanții PNL care au luat cuvântul au susținut menținerea acestor pensii speciale. S-au invocat motive precum responsabilitatea mare pe care o au primarii, dedicarea și sacrificiul pentru binele cetățenilor, inechitatea suferită de unii dintre ei care au avut venituri mici înainte de 2010, și prin urmare și pensiile acestora sunt reduse, precum și o comparație cu alte state membre UE. O să vă prezint și stenograma audio, pentru a fi clar pentru toată lumea cine susține și cine nu reforma administrației și a pensiilor!

Niciun politician ajuns în funcție publică nu este mai presus de principiul egalității cetățenilor în fața legii. Avem în acest sens și o decizie a Curții Constituționale care arată că politicienii nu pot avea mai multe drepturi, nu sunt o categorie socio-profesională vulnerabilă sau defavorizată și nici o categorie care beneficiază de pensie de serviciu. Și mai mult, avem un deficit bugetar care nu ne permite niciun fel de cheltuieli suplimentare, ce să mai vorbim de pensii speciale.

Eliminarea pensiilor speciale este unul dintre angajamentele asumate de USR PLUS în campania electorală și la început de mandat am eliminat pensiile pentru parlamentari. Nu a existat acord politic atunci pentru abrogarea pensiilor pentru primari și doar a fost amânată intrarea în vigoare. Am sperat că și ceilalți parlamentari vor înțelege că nu putem favoriza și prioritiza anumite categorii în reformarea pensiilor doar pentru că aceștia ne sunt colegi de partid! Pentru că da, asta se întâmplă în acest moment, când avem cea mai mare sărăcie în muncă, dar unii parlamentari se preocupă să asigure pensii corespunzătoare primarilor. Nici nu am afirmat că munca acestora nu trebuie retribuită corespunzător, că nu au o mare responsabilitate și știu că sunt primari care au avut venituri mici până în anii 2000 și pensiile acestora au un nivel scăzut.

Însă, în situația actuală, NU aceasta este prioritatea, iar întreg sistemul de pensii așteaptă de 20 de ani CURAJUL politicienilor de a-și asuma măsuri PENTRU TOȚI CETĂȚENII, nu doar pentru cei de culoare politică! Pensiile speciale trebuie să dispară, iar întreg sistemul de pensii trebuie regândit și reformat!