Vizită pe teren în Parcul Natural Văcărești

🌱 Am participat ieri alături de colegii deputați din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului la o vizită pe teren în Parcul Natural Văcărești, turul fiind ghidat de Rețeaua pentru Natură Urbană și specialiști din cadrul Asociației Parcului Natural Văcărești.

🌳 Această vizită sper să întărească demersurile ce sprijină protejarea ariilor naturale urbane și beneficiile pe care acestea le pot avea asupra calității vieții locuitorilor. Susțin cu toată încrederea Legea Ariilor Naturale Urbane, un proiect din legislatura trecută inițiat de mai mulți parlamentari și aflat la raport în cadrul Comisiei pentru administrație publică și a Comisiei de Mediu.

👉 Le mulțumesc membrilor din cadrul Rețelei Pentru Natură Urbană și a specialiștilor din Asociația Parcul Natural Văcărești pentru sprijinul acordat în acest tur. Efortul acestora din ultimi ani a demonstrat că orașele noastre pot încorpora veritabile surse de oxigen, de biodiversitate, care să reprezinte, în același timp, spațiu de relaxare și conectare cu natura pentru cetățeni. Este un exemplu pentru o viziune modernă de amenajare teritorială urbanistică, în care orașul se împletește cu natura și pe care eu o doresc aplicabilă în România europeană.

👉 Regăsiți în comentarii link către pagina Comisiei de administrație și Rețeaua pentru natură urbană. Vă invit și pe voi să vizitați această oază de natură din mijlocul capitalei.

#ariinaturaleurbane#orașe#natură