De ce parada Pride? O întrebare pe care am auzit-o de la mulți oameni în ultima vreme. „Noi nu avem nimic cu ei, să se iubească cum vor, dar de ce să facă o paradă?”Din păcate nu pot ajunge la paradă, deși îmi doream tare mult să fiu astăzi acolo. Știu că mulți politicieni se feresc să facă astfel de afirmații, dar nu sunt aici pentru popularitate electorală ipocrită. Sunt aici întrucât cred cu tărie în drepturi și libertăți egale, în democrație, în empatie, în iubirea la care toți avem dreptul și pe care nu noi suntem lăsați pe pământ să o judecăm dacă e dreaptă sau nu!
Dar de ce? De ce cred ca este ok o paradă LGBT?
Pentru că în restul anului oamenii aceștia, chiar dacă e greu de crezut, sunt încă stigmatizați și discriminați. Câți ați văzut că își manifestă public opțiunea pe stradă prin gesturi simple, precum ținutul de mână? De-a lungul vieții voastre profesionale, câți colegi ați avut care au recunoscut la job-ul lor ca au o relație „altfel”. 
Raportul Comisiei Europene din 2017 reține faptul că sunt diferențe majore între cetățenii statelor UE în deschiderea de a declara public apartenența la LGBT. 72% dintre respondenții din România au declarat că nu au fost niciodată deschiși în a-și manifesta apartenența, în timp ce în Olanda doar 16%.
Pentru că toți avem drepturi egale de a iubi. Și acesta este modul prin care simt să arate lumii, liber, iubirea pe care o simt, odată pe an, fără temeri. Da, noi, cei „straight”, nu facem parade pentru că nimeni nu ne desconsideră, pentru că suntem percepuți drept „normali”.
Pentru că este un reminder anual pentru societate că trebuie să evolueze, accepte, înțeleagă și să respecte. România ocupă printre primele locuri din Uniunea Europeană la numărul de atacuri homofobe. Comisia Europeană a realizat anul trecut un sondaj din care reiese că doar 38% dintre români consideră că persoanele minoritare sexual trebuie să aibă drepturi egale cu cele heterosexuale. Un sondaj de opinie realizat de IRES relevă faptul că 7 din 10 conaționali nu au încredere în homosexuali.
Nu sunt o amenințare pentru nimeni. Nu suport hrănirea artificială de frici și temeri. Nimeni nu va deveni gay și mintea copiilor nu va fi „pervertită” pentru că în București are loc un marș al unor oameni care își afirmă iubirea. Ar trebui să ne uităm la statisticile din țările în care sunt admise parteneriatele civile, în care drepturile sunt recunoscute de mai mult timp, în care oamenii nu se mai feresc să-și arate opțiunea – numărul de gay nu a crescut acolo. Cunosc o tânără gay. Nu mă sunați să mă întrebați cine este… Nu și-a recunoscut statusul nici în fața părinților și nici la serviciu. Am sunat-o să o întreb dacă merge și prima reacție a fost „Merg, discret. Dacă vii, nu sunt ok să ne vedem, nu putem face poze împreună, tu ești acum o persoană publică și dacă apare undeva vreo poza aș avea probleme la job.” Asta cam spune tot…Mai avem mult până la o adevărată societate democratică, cu respect și înțelegere față de alegerile oamenilor, cu temperare în judecată.
În acest context, și în contextul în care România a aderat nu doar la spațiul UE, ci și la principiile și valorile pe care le promovează, consider complet deplasat și retrograd anunțul dlui deputat UDMR Zakaris Zoltan că va depune un proiect de lege asemănător cu cel introdus de guvernul lui Viktor Orban din Ungaria prin care se dorește interzicerea conținuturilor informative despre diversitatea sexuală și impunerea viziunii creștine a rolurilor de gen în creșterea copiilor. Mai multe state membre UE și-au exprimat deja îngrijorarea și au cerut sancțiuni împotriva Ungariei pentru modul în care abordează drepturile minorităților, iar ulterior, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei din cauza legislației anti-LGBT.Deși cei ce susțin acest demers consideră că aceste acțiuni sunt menite să protejeze copiii de propaganda LGBT, nu există niciun fel de date care să susțină că numărul homosexualilor crește dacă le sunt recunoscute drepturilor și sunt acceptate în societate.O astfel de lege nu ar fi nimic mai mult decât o încercare ipocrită de a ascunde o realitate care există nu de ieri de azi, ci dintotdeauna, și ar împiedica dreptul la informare și susținere al persoanelor care nu se încadrează în așa numita „normalitate” pe care și-o dorește dl Zakaris Zoltan.
Mi-aș dori ca societatea în care trăim să nu mai creeze subiecte false de teamă și discriminare. Subiect tabu în cercurile academice pânã în secolul al XX-lea, homosexualitatea există încă din lumea antică. Termenul de „homosexual” a fost introdus de medicul maghiar Karoly Maria Bleckert în 1869, în Grecia antică neexistând un concept asociat practicilor homosexuale, ele erau pur şi simplu un tip de manifestare a sexualității.Celebrul articol 200 a fost o secțiune controversată a Codului Penal al României care incrimina relațiile homosexuale săvârșite în public sau care produceau „scandal public„ și interzicea promovarea activităților homosexuale. Începând cu anul 1968, articolul 200 a devenit instrumentul de teroare și abuz pentru minoritățile sexuale din România, o pârghie de întărire a controlului social și de șantaj. Articolul a fost modificat în 1996 și a fost abrogat la 22 iunie 2001. 