Raport de adoptare în unanimitate de la Comisia Juridică

Am susținut ieri în cadrul Comisiei juridice din Camera Deputaților proiectul cu privire la locuințele sociale și de necesitate pentru victimele violenței domestice inițiat alături de Oana Țoiu. Mă bucur să vă anunț că a primit și în cadrul acestei comisii un raport de adoptare în unanimitate și urmează să fie inclus pe ordinea de zi a plenului pentru dezbatere și vot.

Vrem să oferim sprijin acestor femei. Pentru a avea curajul de a porni pe un drum nou, fără abuzuri, victimele au nevoie de un loc care să le ofere stabilitate. Putem oferi soluţii suplimentare alternative pentru a facilita accesul la locuire pe termen scurt și lung, iar administraţiile ce deţin locuinţe în fondul locativ vin astfel în sprijinul victimelor. Acest pas poate însemna începutul unei vieți independente pentru multe femei.

Raport de adoptare de la Comisia de Administrație pentru proiectul pentru locuințele sociale pentru victimele violenței domestice

De cele mai multe ori, femeile victime ale violenței domestice nu denunță agresorii sau renunță la plângere pentru că sunt nevoite să conviețuiască în aceeași locuință cu agresorul. Lipsa accesului la facilități de locuire pe termen scurt, dar și mai lung este o piedică serioasă pentru scăparea din situațiile de abuz, în special pentru femeile cu copii sau pentru cele care se află într-o situație de dependență financiară față de abuzator.

Un fenomen atât de grav necesită o abordare complexă: sprijin psihologic și juridic, reintegrare profesională etc., un element esențial fiind asigurarea accesului la locuire.

Am prezentat aceste argumente colegilor deputați din Comisia de administrație, în susținerea proiectului de lege pe care l-am inițiat alături de colega mea, Oana Țoiu. Proiectul prevede ca victimele violenței domestice să beneficieze de locuințe sociale și de necesitate.

Astăzi, inițiativa noastră a primit un raport de adoptare cu unanimitate de voturi și este cu un pas mai aproape de adoptare. Sper să aibă același parcurs în comisia juridică și ulterior în plenul Camerei Deputaților. Un pas mic spre demersul firesc este un pas semnificativ pentru persoanele vulnerabile dintre noi.

Le mulțumesc pe această cale autorităților locale și ONG-urilor care ne-au ajutat în timpul consultărilor acestui proiect și colegilor din Comisia de administrație publică precum și Ministerului Dezvoltării, care au arătat deschidere pentru dezbateri, amendarea și adoptarea proiectului.

Legea locuințelor sociale și de necesitate pentru victimele violenței domestice a fost adoptată de Senat

Legea locuințelor sociale și de necesitate pentru victimele violenței domestice, inițiată împreună cu Oana Țoiu, a fost adoptată azi de Senat, cu 82 de voturi din 83 prezenți. Mulțumesc colegilor senatori, mă bucur să văd că toate partidele s-au alăturat în susținerea soluțiilor locative propuse prin acest proiect.

🏠 Legea prevede includerea victimelor violenței domestice în categoria beneficiarilor de locuințe sociale și de locuințe de necesitate pe perioada ordinului de protecție, în regim de urgență, pentru a le putea oferi posibilitatea ieșirii din situația de risc și vulnerabilitate și transferul către o viață independentă.În aceste momente atenția noastră este firesc îndreptată către mamele ucrainiene ce fug împreună cu copii din calea războiului și pentru care vom depune în continuare eforturi pentru a le acorda tot sprijinul umanitar. Însă, în același timp, viața victimelor violenței domestice din România continuă cu aceleași drame. Pentru ele nu există noțiunea de acasă, ci doar aceea de pericol și de frică atunci când sunt nevoite să împartă spațiul locativ cu însuși agresorul lor.

👉În contextul creșterii constante a numărului victimelor violenței domestice și a numărului insuficient de locuințe protejate, este necesar să căutăm soluții suplimentare alternative pentru cazarea pe termen scurt și lung. Administrațiile ce dețin locuințe în fondul locativ pot să vină, astfel, firesc, în sprijinul victimelor pentru a le facilita reintegrarea în viața societății.

👉În 2021 au fost sesizate 18.303 cazuri de pericol iminent, au fost emise 10.336 de ordine de protecție, iar 84% dintre faptele de loviri sau violențe au avut loc la domiciliu. Adăposturile de urgență și locuințele protejate acoperă, conform datelor, jumătate din capacitatea necesară.

🎯Posibilitatea de a utiliza locuințe de necesitate pe perioada ordinului de protecție va oferi victimelor violenței domestice un sprijin suplimentar pentru a face demersurile necesare ieșirii din situația de abuz.Pandemia Covid-19 a determinat o creștere a numărului de situații de violență domestică de la începutul anului 2020 și a evidențiat nevoia de a găsi soluții suplimentare. Nu de puține ori, deși agresorul este cel care ar trebui să își caute alt loc, acesta este proprietarul casei, iar victimele nu doar că trebuiau relocate, dar nu se încadrau în condițiile de acordare a unei locuințe sociale.

🎯Unul dintre motivele pentru care persoanele vulnerabile aflate în situații de violență domestică ezită să raporteze abuzurile este și faptul că nu au o altă locuință unde se pot muta pentru a-și reface viața. Prin această lege oferim o soluție. Acest proiect nu diminuează însă nevoia de a implementa și alte măsuri de protecție a victimelor violenței domestice și, pe de altă parte, necesitatea generală de creștere a spațiului locativ pentru toate persoanele în nevoie, pe care sperăm să le vedem susținute de către Guvern.

📳Contact:E-mail: oana.cambera@cdep.ro sau oana.cambera@usr.roWebsite: www.oanacambera.ro

Proiect de lege – locuințe sociale și de necesitate

Am depus astăzi, alături de colega mea, Oana Țoiu, un proiect ce vizează includerea victimelor violenței domestice în categoria beneficiarilor de locuințe sociale și locuințe de necesitate.

25 noiembrie este Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Zilnic însă, femeile sunt victime ale abuzurilor. 19.860 femei au suferit loviri și alte violențe. 14.021 ordine de protecție au fost emise. 2.206 ordine de protecție au fost încălcate. 33 femei ucise de către un membru al familiei. Sunt datele din primele 8 luni ale acestui an.

Numărul cazurilor a crescut îngrijorător pe perioada pandemiei. La momentul la care a fost instituită starea de urgență, victimele violenței domestice au fost blocate în casă alături de abuzatori. Nu trebuie să uităm că pentru acestea nu există noțiunea de acasă, ci doar cea de pericol, de frică.Este ireal că în anul 2019 au fost înregistrate 14.074 de victime ale violenței domestice, cât un oraș din județul meu. Un oraș al suferinței. 14.074 de persoane care trăiesc cu frică.

Multe femei aflate în situații de violență domestică din România nu raportează incidentele abuzive de teamă, de rușine și, de multe ori, pentru că nu au o altă locuință unde se pot muta pentru a-și reface viața. Agresiunea fizică și psihică este însoțită de multe ori de o dependență financiară și locativă.

Deși în ultimii ani s-au făcut pași pentru îmbunătățirea legislației și măsurilor, cifrele ne arată că acestea nu sunt suficiente. Este necesar să căutăm soluții suplimentare urgente pe termen scurt, dar și pe termen lung, pentru a oferi victimelor un spațiu sigur în care pot să se retragă și să își refacă ulterior viața. Administrațiile ce dețin locuințe în fondul locativ pot să vină astfel firesc în sprijinul victimelor pentru a le facilita reintegrarea în viața societății.

Utilizarea locuințelor de necesitate pe perioada ordinului de protecție reprezintă un sprijin pentru victimele violenței domestice pentru a face demersurile necesare ieșirii din situația de abuz.Violența împotriva femeilor nu are justificare, este de neacceptat și nu trebuie tolerată. Azi și în fiecare zi, alege să fii #AliatNuAgresor în lupta pentru combaterea violenței asupra femeilor.

#AliatNuAgresor#25noiembrie