Azi este ziua mondială pentru diversitate culturală, un termen pe care rar l-am întâlnit promovat în România. În condițiile în care există un partid extremist, o formatiune politică îndepărtată de valorile europene, ce creează disensiuni în societate manipulând frici imaginare și chiar ura asupra unor categorii de oameni, cred că este cu atât mai potrivit să vorbim mai mult despre diversitatea culturală.

Pentru mine multiculturalismul echivalează în primul rând cu respect, dar și cu bucuria de a mă îmbogăți spiritual prin intermediul altor semeni. De ce am ales în primul rând respect? Pentru că respectul este o stare definitorie care ne face să acceptăm diferențele dintre oameni și capacitatea fiecăruia de a aduce valoare, de a-și atinge potențialul, de a trăi liber așa cum doreste, alături de alții.
Diversitatea culturală a altora nu doar că nu îmi va amenința niciodată propriile mele tradiții, ci mă va îmbogăți.
Pentru tine ce înseamnă?
UNESCO a semnat în 2001 Declarația universală a diversității culturale, pentru ca apoi ONU să declare 21 mai – zi internațională de sărbătoare. Este o declarație de consfințire a unei noțiuni pentru a promova și încuraja dialogul și cooperarea între culturi în special între cea dominantă într-o țară și cele minoritare. Astfel, se încurajează toleranța, respectul, se combat steoreotipuri sau se elimină prejudecăți.
Multe companii internaționale au politici speciale de susținere a multiculturalismului. S-a constatat în timp că echipele formate din oameni ce provin din culturi diverse sunt mai creative, mai productive. Învățând să respecte diferențele dintre propriile culturi acestea devin mai incluzive și, astfel, mai puternice.
De ce să nu fim și noi așa? Îmbrățișând diversitatea culturală a tuturor minorităților și etniilor noastre putem fi mai buni.
Felicitări autorităților locale care organizează manifestări în acest sens.