Domeniul Știrbey din Buftea a ajuns pe mâna unei apropiate a familiei Voiculescu

În ciuda faptului că Ilfovul, județul care înconjoară capitala României, are nenumărate obiective care ar putea fi exploatate, sunt ani de zile de când autoritățile județene, locale și naționale se pare că aleg să ignore potențialul turistic cultural-istoric pe care îl are județul Ilfov.

Cea mai recentă (in)acțiune în acest sens are ca „victimă” o parte din domeniul Știrbey, împreună cu Palatul Stirbey, obiectiv situat în Buftea, la doar 20 de km de București. După ce a fost cumpărat în 2007 de la moștenitori de o societate care a dat faliment între timp, domeniul a fost scos la vânzare de un lichidator. Iar Ministerul Culturii, Consiliul Local Buftea și Consiliul Județean Ilfov, care aveau drept de preempțiune în această situație, fiind vorba de o clădire istorică, au refuzat pe rând să îl cumpere, din lipsă de bani, capacitate de administrare sau… indiferență. Sau poate incapacitatea de a înțelege valoarea inestimabilă pe care un astfel de obiectiv o poate avea pentru dezvoltarea județului și nu numai?

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, motivează că fiind inclus deja în circuitul privat de organizare de evenimente s-a considerat că se poate continua tot așa și că banii ar fi fost necesari pentru achiziția altor obiective din București. Drept rezultat, domeniul a fost vândut pentru puțin peste 8 milioane de euro unei firme controlată de o persoană apropiată de familia lui Dan Voiculescu. Iată cum un monument de importanță națională ajunge la o firmă apropiată de un cerc de personaje cu un istoric bogat de fraude și prejudicii create chiar statului român.

Domeniul include, printre altele, Palatul Știrbey, Capela domnească pictată în anul 1890 de Gheorghe Tătărescu, Sala multifuncțională Regina Maria, Palatul mic, un castel de apă construit în anul 1920 după proiectul lui Anghel Saligny, două debarcadere, terase, teren de volei și tenis și un teren de 24 de hectare cu arbori seculari. Din păcate însă, strategiile de dezvoltare, care au și componentă turistic-culturală, rămân doar promisiuni frumos așternute pe hârtie, iar de Anghel Saligny autoritățile își amintesc doar pentru proiecte de sifonare a banilor publici către firme de casă.

Statul român ratează șansă după șansă de a păstra și valorifica clădiri de patrimoniu, opere de artă și obiective istorice și culturale și nu pare să înțeleagă că pe lângă valoarea lor cultural-istorică se adaugă o valoare economică semnificativă. Din acest considerent voi formula o întrebare prin biroul meu parlamentar către Ministerul Culturii și Consiliul Județean Ilfov prin care voi solicita mai multe informații cu privire la această vânzare. Voi reveni cu informații imediat ce le primesc.

Raport de adoptare în unanimitate de la Comisia Juridică

Am susținut ieri în cadrul Comisiei juridice din Camera Deputaților proiectul cu privire la locuințele sociale și de necesitate pentru victimele violenței domestice inițiat alături de Oana Țoiu. Mă bucur să vă anunț că a primit și în cadrul acestei comisii un raport de adoptare în unanimitate și urmează să fie inclus pe ordinea de zi a plenului pentru dezbatere și vot.

Vrem să oferim sprijin acestor femei. Pentru a avea curajul de a porni pe un drum nou, fără abuzuri, victimele au nevoie de un loc care să le ofere stabilitate. Putem oferi soluţii suplimentare alternative pentru a facilita accesul la locuire pe termen scurt și lung, iar administraţiile ce deţin locuinţe în fondul locativ vin astfel în sprijinul victimelor. Acest pas poate însemna începutul unei vieți independente pentru multe femei.

Audieri pentru desemnarea de către Parlamentul României a doi membri în Consiliul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Nu doar podurile cad, ci dispare și interesul față de o bună funcționare a unor autorități care să apere drepturile cetățenilor. Asta s-a întâmplat astăzi, în cadrul audierilor pentru desemnarea de către Parlamentul României a doi membri în Consiliul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Combaterea discriminării este o glumă pentru PSD-PNL. Audierea unor candidați este tot o glumă, pentru care nu își irosesc timpul.

În cadrul acestor audieri, grupurile PSD, PNL și UDMR nu au dorit să formuleze nicio întrebare! Nici o întrebare de la 59 de parlamentari ai acestor partide, care făceau parte din cele 5 comisii ale Parlamentului, convocate să participe la audiere.

CNCD este autoritate sub control parlamentar. Este absolut incredibil să te poziționezi astfel față de audierea candidaților, indiferent câte documente ai la îndemână pentru a aprecia experiența profesională.

Dar probabil că acesta poate fi singurul mod de abordare pentru parlamentarii ce știu că partidele din coaliție trimit candidați fără nicio legătură cu subiectul discriminării, așa cum era dl.Radu Babuș. Pe acesta îl recomanda probabil funcția de vicepreședinte la Tineretul Social Democrat sau experiența de Consilier Județean din partea PSD.

Cireașa de pe tortul acestui simulacru de audiere nu a lipsit! Pentru a încheia într-un mod nemaiîntâlnit, dar care a ajuns o normalitate pentru PSD-PNL, s-a supus la vot acordarea unui aviz favorabil ÎN BLOC pentru TOȚI candidații. Culmea ironiei! Cu toate că audierile aveau drept scop desemnarea unor membri într-un organism de combatere a discriminării, acești candidați au fost ei înșiși discriminați prin incapacitatea procedurală de a fi supuși evaluării prin vot în mod individual. Este același lucru dacă s-ar prezenta mai mulți candidați la un examen, sunt ascultați, unii sunt mai bine pregătiți, alții mai slab pregătiți, dar totuși la final li se acordă în bloc notă de trecere.

Să fie bine, ca să nu fie rău, pentru că oricum drepturile cetățenilor și discriminarea sunt subiecte non relevante pentru guvernare. Cam așa a fost azi în Parlament. Aceasta este doar o picătură din comportamentele care duc apoi la poduri căzute, la o țară prăbușită instituțional.

Vizită pe teren în Parcul Natural Văcărești

🌱 Am participat ieri alături de colegii deputați din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului la o vizită pe teren în Parcul Natural Văcărești, turul fiind ghidat de Rețeaua pentru Natură Urbană și specialiști din cadrul Asociației Parcului Natural Văcărești.

🌳 Această vizită sper să întărească demersurile ce sprijină protejarea ariilor naturale urbane și beneficiile pe care acestea le pot avea asupra calității vieții locuitorilor. Susțin cu toată încrederea Legea Ariilor Naturale Urbane, un proiect din legislatura trecută inițiat de mai mulți parlamentari și aflat la raport în cadrul Comisiei pentru administrație publică și a Comisiei de Mediu.

👉 Le mulțumesc membrilor din cadrul Rețelei Pentru Natură Urbană și a specialiștilor din Asociația Parcul Natural Văcărești pentru sprijinul acordat în acest tur. Efortul acestora din ultimi ani a demonstrat că orașele noastre pot încorpora veritabile surse de oxigen, de biodiversitate, care să reprezinte, în același timp, spațiu de relaxare și conectare cu natura pentru cetățeni. Este un exemplu pentru o viziune modernă de amenajare teritorială urbanistică, în care orașul se împletește cu natura și pe care eu o doresc aplicabilă în România europeană.

👉 Regăsiți în comentarii link către pagina Comisiei de administrație și Rețeaua pentru natură urbană. Vă invit și pe voi să vizitați această oază de natură din mijlocul capitalei.

#ariinaturaleurbane#orașe#natură

Cât de mult îți pasă de sănătatea ta?

Ai încercat să te apuci de sport, să mănânci mai sănătos, să te lași de obiceiuri nesănătoase, să mergi regulat la medic? Foarte bine! Totuși toate acestea nu vor însemna suficient dacă continuăm cu acțiuni care duc la poluare și statul nu accelerează mecanisme de protecție a calității aerului, apei și solului. Sănătatea noastră este direct influențată de acestea!

Alex Gavan, alpinist cu o vastă experiență, știe toate aceste lucruri și este un mare susținător al centurii verzi București-Ilfov și a unor măsuri de protecție strictă a pădurilor periurbane. M-am întâlnit cu el și Diana Buzoianu, alături de care am inițiat un Manifest pentru pădurile periurbane, pentru a discuta cum putem să ne ducem mai departe dezideratele.

Marile aglomerări urbane suferă din cauza poluării aerului, cu 6 proceduri de infringement și o condamnare pentru București. Alături de senatorul Dragoş Popescu am inițiat un proiect de lege pentru calitatea aerului, adoptat de Senat și care este în procedură de dezbatere la Camera Deputaților.

Protecția pădurilor periurbane de lângă cea mai mare aglomerare urbană este o măsură de suport pentru o mai bună calitate a aerului. Ai spune că protejăm pădurile, dar protejăm în primul rând sănătatea noastră! Suntem deja în contratimp pentru adoptarea mai multor măsuri!

Ce ar înseamna mai multe măsuri antipoluare din punct de vedere al sănătății? Spre exemplu, doar reducerea nivelului anual al PM 2,5 la nivelul recomandat de OMS ar avea ca rezultat creșterea speranței de viață cu 22 de luni în medie per locuitor din regiunea București-Ilfov.

Pădurile din jurul marilor aglomerări urbane chiar sunt plămânii noștri. Așa cum pe pachetele de țigări vezi ce se poate întâmpla dacă fumezi, la fel și pentru aceste păduri trebuie să se înțeleagă clar de ce au nevoie de protecție!

PSD-PNL-UDMR, împreună cu marii „eroi” de la AUR, intră cu buldozerul peste arii naturale protejate!

Tocmai au votat controversatul proiect de lege prin care se va permite finalizarea construcțiilor de microhidrocentrale și punerea în funcțiune a acestora în ariile naturale protejate (PL-x 132/2022).

În mod incredibil, Florin Roman de la PNL ia cuvântul și acuză ONG-urile că fac rău intereselor țării, urmăresc naționalizare și acolo se ascund în realitate băieții deștepți din energie care își urmăresc interesele!

Sub falsa mantie a salvatorilor României din criza energetică, și-au dat toți mâna să treacă sub preș efectele dezastruoase pe care aceste măsuri le vor avea. Încă o zi în care cei care sunt la putere în România calcă în picioare directivele europene, deciziile Comisiei Europene și ale Curții Europene de Justiție, dar și hotărâri ale instanțelor.

Să nu uităm că aceste proiecte de amenajare hidroenergetică au fost declarate ilegale, iar actele de expropriere au fost și ele desființate de instanțe. Nu poți să treci peste hotărâri judecătorești, iar acum să vii să acoperi viciile prin modificarea legii și să distrugi iremediabil ariile naturale.

Proiectul prevede finalizarea construirii pe Jiu a unui baraj şi a unei microhidrocentrale la Livezeni, precum și a două centrale hidroelectrice la Dumitra şi Bumbeşti Jiu. Utilizarea acestor microhidrocentrale în ariile naturale va duce la dezastre pe termen lung, nu doar asupra mediului, ci și asupra sănătății oamenilor, dezvoltării durabile și ne va costa financiar. România este în procedură de infringement încă din 2015 pentru astfel de hidrocentrale construite în situri Natura 2000. Toate acestea se vor produce pentru o contribuție aproape neglijabilă la potențialul energetic, respectiv 0,5% din producția anuală!Nu aceasta este soluția actualei probleme energetice, doamnelor și domnilor de la PSD, PNL și AUR. România poate face alte investiții, prevăzute în PNRR și susținute de USR. Soluții există! Există alte tipuri de energie regenerabilă care nu dăunează mediului. Trebuie să avem puterea și înțelepciunea să luăm decizii cu impact pozitiv pe termen mediu și lung în detrimentul măsurilor de tip populist mascate.See Insights

Vrem aer curat!

Senatorii USR susțin pachetul de reforme pentru calitatea aerului și cazier de mediu. Sunt astăzi alături de ei pentru a prezenta situația privind proiectul de lege pentru calitatea aerului, inițiat împreună cu senatorul Dragoş Popescu. Adresăm Ministerului Mediului solicitarea de a veni la masă cu noi pentru interesul cetățenilor și să nu mai acționeze ca un mecanism de blocare a reformelor.

Avem cel mai mare cost per cap de locuitor asociat poluării, 6 proceduri de infrigement care se vor transforma în amenzi, 29.000 de vieți care se pierd în fiecare an . Ne costă bani și vieți! Nu mai putem aștepta!

Decizia Ministerului Mediului de a sustine un comitet în locul unei legi, care este deja în dezbatere la Senat și care a fost amplu consultantă, este de neînțeles. Nu putem accepta sabotarea sănătății publice, nu putem accepta blocarea reformelor de către comitete ministeriale!

Este o lege susținută de parlamentari USR, PSD și PNL cărora le mulțumim pentru atenția acordată subiectului. Mai important, a fost amplu consultată public, nu doar cu specialiști și societatea civilă, ci și cu reprezentanți ai unor institutii publice cu atribuții, iar Ministerul Mediului a primit proiectul de lege înainte de depunere și a fost invitat la dezbateri. Am căutat în permanență dialogul și suntem în continuare deschiși.

Parlamentul aparține tuturor

Chiar dacă că ne aflăm în perioada vacanței parlamentare, nu stăm departe de Parlament. Săptămâna aceasta, pe lângă depunerea proiectului de lege pentru cazierul de mediu, am organizat, alături de consilierele mele, Ioana și Valentina, două întâlniri în Parlament.

Marți am invitat colegi consilieri locali din Ilfov, cu care am purtat discuții atât despre activitatea mea în Parlament, în cadrul comisiilor și grupurilor de lucru, dar și despre problemele comunităților de unde sunt aceștia. În afara cunoașterii modului de desfășurare a activității din Parlament, discuțiile cu consilierii USR din județul Ilfov se vor axa și în viitor pe provocările și dificultățile cu care se confruntă administrațiile locale în Ilfov și cum putem veni împreună în sprijinul cetățenilor. De exemplu, mandatul trecut am susținut în cadrul comisiei de administrație publică amendamentele pentru programul masă caldă. Ducem mai departe această preocupare și, alături de colegul meu Cătălin Teniță, vom merge în Ciorogârla, unde consiliera locală USR Roxana Maria Tenciuc dorește să sprijine funcționarea unui program de masă pentru elevi în cantine. Amintesc, astfel, locuitorilor din Ilfov despre posibilitatea de a se înscrie la audiențe online – regăsiți linkul în primul comentariu.

Miercuri am avut marea plăcere de a avea o întâlnire cu o parte dintre studenții ce au participat la Programul de shadowing derulat în cadrul biroului meu parlamentar în perioada octombrie – decembrie. Contextul pandemic, dar și politic, a făcut dificilă participarea fizică a studenților în Parlament la activități, dar consilierele mele, Ioana și Valentina, au derulat mai multe activități cu ei, dintre care menționez 4 întâlniri tematice pe teme referitoare la tehnică legislativă, comunicare politică, activitatea europarlamentarilor, administrația centrală și locală, unde am avut invitați precum Madalina Scurtu, consilier local Otopeni, Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR, Ciprian Teleman, ministru în perioada dec.2020- sep. 2021, cărora le mulțumesc pentru disponibilitatea de a investi timp în interacțiunea cu studenții. Totodată, consilierele mele, împreună cu studenții, au analizat proiectele aflate pe ordinea de zi a comisiilor, unul dintre ei participând și la o ședință și au dezbătut diferite teme.

Rămâneți cu ochii pe noi, avem un nou plan pentru elevi și studenți din luna martie, dar și un program de interacțiune deschisă între consilieri locali – parlamentari – cetățeni din Ilfov. Sperăm doar ca situația pandemică să ne permită derularea acestora.

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități în Sintești

Astăzi a fost o zi în care preocuparea pentru problema poluării din Ilfov s-a împletit cu tema zilei, 3 decembrie fiind Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Am mers împreună cu Diana Buzoianu, Dragoş Popescu și Octavian Berceanu pe teren în Sintești, Ilfov, un loc al cărui nume ne duce în ultima vreme doar cu gândul la poluare și arderi ilegale de deșeuri. Dar tot aici am găsit și o rază de lumină oferită de un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități, un proiect demarat și susținut de un OUG care este de preocupat și de calitatea aerului, având montat la centrul de recuperare un senzor de măsurare.

Marius, inițiatorul proiectului de recuperare, s-a lovit de greutățile pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități în ceea ce privește sprijinul din partea autorităților locale sau centrale referitor la accesibilitatea și integrarea în muncă. Cu toate acestea, a pus pe picioare o afacere și un ONG prin care 500 de pacienți sunt sprijiniți anual să se recupereze și reintegreze. Am avut o discuție despre problemele care apar la punerea în practică a legislației și ce putem să îmbunătățim chiar din Parlament.

În cadrul discuției au fost punctate mai multe idei care pot îmbunătăți aplicabilitatea proiectelor pe care le susținem și pe care le vom iniția. USR a avut numeroase inițiative pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, printre care înființarea unui grup de lucru intern care elaborează politici publice pentru drepturile acestor persoane sau organizarea de către Oana Țoiu, deputata USR, a primului concurs de angajare pentru persoanele cu dizabilități din istoria Camerei Deputaților. Mai multe astfel de inițiative regăsiți în primul comentariu și vă invit să îmi scrieți orice idei pe oana.cambera@cdep.ro.

Mesaj de 1 Decembrie

Ce ne bucură? Ce ne întristează, ce sperăm sau ce ne motivează? Unde am făcut bine sau mai puțin bine? Dacă ne uităm atent la noi, vom vedea România! 🇹🇩

România e în noi toți, cu trecut și prezent, cu bune și cu rele. Îmi doresc să ne privim cu curaj, pragmatism dar și cu încredere, mândrie și respect pentru tot ceea ce am făcut. Poate cel mai important însă ar fi zilele acestea să ne aducem aminte să ascultăm mai mult! Simt profund că România de azi este divizată și am uitat să ne ascultăm și să ne privim unii pe alții.

M-am oprit astăzi și la Mărășești, locul unde și-au găsit odihna peste 5000 de români căzuți în luptă. Printre ei era și tatăl străbunicului meu. #trecut și #viitor #mareaunire #1decembrie

Să avem putere și înțelepciune să facem o Românie mai bună! Și pe acest parcurs să nu uităm să le mulțumim românilor care ne-au inspirat, ajutat sau motivat!

La mulți ani români oriunde vă aflați astăzi!La mulți ani România!